Incident grav într-o casă din Letea Veche, județul Bacău. O explozie puternică a rănit grav patru persoane. Printre victime se află trei adulți și o minoră de 14 ani, toți cu arsuri extinse. Potrivit Ministerului Sănătății, pacienții răniți grav vor fi transferați în străinătate.
Autoritățile au anunțat că cei patru pacienți răniți au fost transportați la spitalele de specialitate, cu ajutorul elicopterelor SMURD, ce aparțin Inspectoratului General de Aviație al MAI – de la Punctele de Operare Aeromedicale din Galați, Brașov, Constanța, Târgu Mureș și Caransebeș.
Ulterior, victimele au fost preluate cu Unități de Terapie Intensivă Mobilă, de la fiecare punct de aterizare al elicopterelor (atât în București, cât și Timișoara) și transportate la spital.
Copilul de 14 ani a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, un adult a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, iar ceilalți doi adulți la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” din București, a anunțat IGSU.
„Menționăm că transferul a fost rezultatul unei colaborări strânse între Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății, pentru asigurarea unei gestionări rapide și eficiente a situației.
Mulțumim tuturor salvatorilor implicați — pompieri, piloți, medici, asistenți, voluntari — pentru profesionalismul și dedicarea cu care au acționat”, conform sursei citate.
La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și echipele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Incendiul izbucnit în urma exploziei a fost stins complet. Victimele au fost stabilizate și transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
„Astăzi, în localitatea Letea Veche, județul Bacău, s-a produs o explozie la o locuință, soldată cu 4 victime: 2 victime cod roșu (adulți) cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului, respectiv 2 victime cod galben (un adult și un minor în vârstă de 14 ani) cu arsuri pe aproximativ 25% din suprafața corpului. La fața locului au intervenit de urgență 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 echipaj SMURD, 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple, 3 ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Incendiul generat de explozie a fost lichidat în totalitate. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Menționăm că, în funcție de evoluția stării pacienților, suntem pregătiți să efectuăm transferuri către alte unități medicale. Departamentul pentru Situații de Urgență se află în permanentă legătură cu Ministerul Sănătății pentru coordonarea intervenției și a măsurilor necesare”, se arată în mesajul transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Și Ministerul Sănătății a transmis un mesaj referitor la acest eveniment. Potrivit sursei citate, în urma exploziei, minora a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului și va fi transportată de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Ceilalți trei adulți au fost răniți grav, având arsuri cuprinse între 50 și 70% din suprafața corporală.
După stabilizarea stării de sănătate, victimele vor fi transferate către Spitalul „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Județean de Urgență Timișoara. Departamentul pentru Situații de Urgență, împreună cu Ministerul Sănătății, vor activa Mecanismul European de Protecție Civilă pentru transferul răniților în străinătate. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile anunță că situația este în continuă dinamică.
„Acum aproximativ o oră a avut loc o explozie în județul Bacău, localitatea Letea Veche. În urma incidentului, evaluările de la fața locului au identificat o pacientă minoră cu arsuri de aproximativ 40% suprafață corporală, care va fi transferată de urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” cu elicopterul SMURD.
Au mai fost identificați trei adulți cu arsuri cuprinse între 50-70% suprafață corporală, care vor fi redirecționați în urma stabilizării hemodinamice către Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. În paralel Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Sănătății vor activa Mecanismul European de Protecție Civilă pentru transferul pacienților în străinătate. Situația este în dinamică, revenim cu detalii”, conform Ministerului Sănătății.