News

Explozie la un depozit de artificii din Zărnești. Două dintre victimele deflagraţiei lucrau ilegal. Update

O explozie puternică a avut loc foarte aproape de Uzina Tehnică Tohan din Zărnești, județul Brașov. Două dintre victimele deflagraţiei lucrau ilegal.
12.08.2021 | 14:58
Explozie la un depozit de artificii din Zarnesti Doua dintre victimele deflagratiei lucrau ilegal Update
ADVERTISEMENT
12-08-2021
12:21

Două dintre victimele exploziei de la Zărnești lucrau ilegal la depozitul respectiv

Doi dintre bărbații care au fost implicați în explozia de la Zărnești nu aveau contracte de muncă cu firma respectivă. Între acestea se află și bărbatul care a decedat din cauza deflagrației.

”Două persoane nu aveau contracte în formă legală, iar una dintre ele avea contractul suspendat, urmând ca astăzi să reînceapă activitatea.

Dar ieri, potrivit legislaţiei, se afla tot în muncă nedeclarată, el având contractul suspendat şi nu avea ce căuta acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Braşov, Dana Pascu, conform news.ro.

De asemenea, s-au descoperit și alte nereguli în ceea ce privește depozitul respectiv. Acesta nu avea aviz de funcționare în caz de incendiu de la ISU Brașov.

”În evidenţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Ţara Bârsei» al judeţului Braşov nu există solicitări de avizare/autorizare, pe linia securităţii la incendiu din partea firmei SC Temexson SRL.

În perioada imediat următoare se vor desfăşura activităţi de verificare specifice atât a situaţiei din teren cât şi a documentelor firmei, urmând a stabilii dacă se încadrează sau nu în prevederile HGR 571/2016 – privind aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/ sau autorizării privind securitatea la incendiu”, a transmis ISU Braşov.

Inspecția Muncii a transmis că acel depozit nu are autorizație de la I.T.M. Braşov pentru a funcționa ca spaţiu de depozitare a materialelor pirotehnice.

 

11-08-2021
20:47

Muncitorul care a murit era în afara programului

Ministerul Economiei a avut o primă reacție după explozia de la Uzina Tohan în care un tânăr de 29 de ani și-a pierdut viața. Potrivit primelor informații acesta era în afara programului și nu ar fi avut de ce să fie în depozitul care a explodat. Depozit de artificii este proprietate a companiei Temexson SRL, aflată pe platforma Uzinei Tohan, din Zărnești, Brașov.

“Menționăm că F. A. Nicolae era angajat al companiei Tohan și era în afara programului de lucru în momentul producerii incidentului. Relațiile de muncă pe care le avea cu firma Temexson Srl urmează să fie stabilite de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, instituție care se deplasează chiar în această seară (miercuri seara – n.r.) la locul incidentului”, se arată în comunicat.

O explozie a avut loc într-un depozit în care erau artificii. Acesta era extrem de aproape de Uzina Tehnică Tohan din Brașov, unde se produce armament. Aproximativ 600 de kilograme de artificii au explodat.

Explozia a avut loc în jurul orei 20.50. O persoană care se afla în apropiere a decedat, iar alte două au fost intoxicate cu fum. Incendiul a fost stins în totalitate. Mai mulți localnici și-au părăsit locuințele de teama altor explozii.

ADVERTISEMENT

Explozie puternică lângă Uzina Tehnică Tohan, într-un depozit de artificii din Zărnești

Miercuri seara, la un depozit privat de artificii a avut loc o explozie extrem de puternică. Aceasta s-a produs în momentul în care trei angajați pregăteau un transport de artificii, care urma să fie livrat joi. Potrivit primelor informații în depozitul făcut scrum erau aproximativ 600 de kilograme de artificii.

O persoană a decedat și alte două au fost intoxicate cu fum. Unul dintre muncitori a fost transportat la spital, al doilea s-a speriat și a fugit.

ADVERTISEMENT

“În jurul orei 20:50 ISU Brașov a fost anunțat despre producerea unei explozii la Uzina Tehnic Tohan.

ISU Brașov a alocat 4 autospeciale cu apă și spumă, 1 autocisterna 10000 de litri, 2 echipaje de prim ajutor, 1 echipaj de cercetare chimica CBRN, 1 echipaj pirotehnic.

ADVERTISEMENT

 Incendiul nu s-a propagat. A fost localizat rapid. Avem o victimă din păcate care era in interior și a decedat. Două persoane au inhalat fum. A fost o explozie urmată și de altele. Nu sunt gaze toxice”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.

Mai mulți localnici și-au părăsit casele

“Este un depozit privat unde erau artificii la o oarecare distanță de uzină. Nu foarte mare distanță. Incendiul a fost stins, pompierii militari au intervenit imediat.

ADVERTISEMENT

Din ce știm noi nu mai erau alți oameni în acel depozit. Au explodat cred aproximativ 600 de kilograme de artificii. Iar depozitul este distrus în totalitate.

Era un depozit destul de mic”, a declarat Mihai Cătălin Văsii, prefectul Județului Brașov.

Mai mulți locuitori din Zărnești s-au speriat și-au luat copii și și-au părăsit locuințele de teama altor explozii. Pompierii spun că fumul nu ar fi toxic, totuși oamenii au fost sfătuiți să țină geamurile închise până se va stabili cu exactitate.

ADVERTISEMENT