News

Exporturile de citostatice, suspendate preț de 6 luni de zile! Sorina Pintea: „Dorim să asigurăm medicamente pentru pacienţii noştri”

13.09.2019 | 14:52
Exporturile de citostatice suspendate pret de 6 luni de zile Sorina Pintea Dorim sa asiguram medicamente pentru pacientii nostri

Exporturile de citostatice vor fi suspendate preț de 6 luni de zile ca urmare a crizei de medicamente oncologice în România. Ministrul Sănătăţii a emis un ordin, pus în dezbatere publică, dar care va intra în curând în vigoare. Mai exact, până la 31 martie 2020 va fi oprită distribuţia in afara României a medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Exporturile de citostatice, suspendate preț de 6 luni de zile!

„Este vorba despre 125 citostatice şi 45 imunosupresoare, vitale pentru asigurarea tratamentului pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi transplantări. Specialiştii din cadrul Agentiei Naţionale a Medicamentului a primit o serie de sesizări de la pacienţi români, care rămân fără tratament. Ca ministru nu pot să ignor semnalele pe care le primesc.

Nu putem să stăm şi să ne uităm cum pacienţii sunt lipsiţi de aceste medicamente”, a declarat Pintea. Ministrul a precizat că va notifica și Comisia Europeana şi va argumenta decizia luată, ordinul intrând în dezbatere publică. „Nu dorim să facem probleme pieţei şi industriei farma, ci să asigurăm medicamente pentru pacienţii noştri. În paralel lucrăm la măsuri, ca în viitor să nu mai existe probleme de discontinuitate.

Exporturile de citostatice, suspendate preț de 6 luni de zile! Citostatice
Citostaticele nu mai pot fi exportate. Sursa foto – facebook

Sorina Pintea, semnal de alarmă

Dacă nu luăm măsuri, în următoarele 3 luni, riscul de discontinuitate ar fi fost pentru aproximativ 65 de citostatice. Nu ne putem permite să se întâmple asta”, a mai spus demnitarul. Sorina Pintea a specificat ca detinatorii, producatorii si distribuitorii vor fi obligati sa asigure acum prioritar nevoile pacientilor din Romania în urma acestei decizii. Pentru unele produse pe cale de epuizare s-au deja semnat autorizaţii de nevoi speciale, a precizat Sorina Pintea.

„Decizia a fost luată în urma notificării ANM privind riscul ca stocurile să se epuizeze”, a mai spus ministrul. Sorina Pintea a mai transmis că la acest moment 12 produse din această listă nu se mai găsesc pe piaţa din România, iar dacă exporturile nu se suspendă, numărul medicamentelor de negăsit va creşte la câteva zeci în următoarele luni.