Fabian Hurzeler, antrenorul celor de la Brighton, a intrat în istorie fiind cel mai tânăr tehnician din Premier League. Povestea lui atipică la purtat din Liga 5 a Germaniei până în locurile fruntașe ale campionatului englez.
Fabian Hurzeler s-a născut într-o familie de medici stomatologi germani, în Statele Unite, la Houston. Totuși, familia sa s-a întors rapid la Munchen, în țara natală unde actualul antrenor a luat contact cu fotbalul și s-a îndrăgostit de acest sport. Tehnicianul lui Brighton s-a apucat de fotbal la echipa de juniori a celor de la Hellios Daglfing, o echipă modestă aflată la ieșirea din orașul bavarez.
Antrenorul lui Brighton a mărturisit că, inițial, a mers la fotbal obligat de tatăl său. Ba chiar se ascundea de el pentru a chiuli de la antrenamentele lui Hellios Daglfing. Cu timpul, Fabian Hurzeler a îmbrățișat sportul în care avea să semneze un record.
”Mă ascundeam când eram mic, ca să evit antrenamentele de fotbal, mă ascundeam sub masă, iar tata m-a obligat să merg, și ăsta a fost începutul. Și apoi cred că s-a transformat în pasiunea și obsesia mea, și din acel moment, mi-a plăcut foarte mult să joc, dar nu doar să joc, ci să-l văd din unghiuri diferite, deci din perspectiva antrenorului și a suporterilor, din toate perspectivele. Ca fan, ca jucător și ca antrenor”, a spus Fabian Hurzeler, potrivit Dogma Magazine.
Actualul antrenor al lui Brighton a deprins pasiunea pentru fotbal la vârsta de 9 ani. Având dublă ceățenie germană-americană, își petrecerea vacanțele în ambele țări. Fabian Hurzeler a fost obsedat de a deveni un fotbalist mai bun și, oriunde se afla, își lua mingea cu el. Motiv pentru care, peste numai 2 ani, a intrat în prestigioasa academie a lui Bayern Munchen.
Fabian Hurzeler a și reprezentat naționala de juniori a Germaniei. Se întâmpla în mai 2009, pe Olympiastadion, când Germania U16 a primit vizita Franței. ”Die Mannschaft” a aliniat atunci un prim ”11”de vedete ale generației, unii dintre ei confirmând chiar în Bundesliga: Nico Schulz, Timo Horn sau Johannes Geis. Hurzeler i-a avut adversari pe viitorii campioni mondiali Paul Pogba și Lucas Digne. Actualul antrenor al lui Brighton a marcat, în minutul 50 al duelului, în fața a 25.000 de fani.
În septembrie 2011, Fabian Hurzeler a făcut pasul către echipa secundă a lui Bayern Munchen, în Liga 5 din Germania. Fostul mijlocaș a debutat împotriva echipei secunde a lui FSV Frankfurt, însă partida a fost un eșec lamentabil. Bavarezii au pierdut 5-0. Hurzeler a rămas la Bayern Munchen II până în vara anului 2013, bifând 36 de apariții. Germanul și-a trecut și trei reușite în CV: contra lui Ismaning, Ingolstadt II și Aschaffenburg.
Fabian Hurzeler a trecut pe la echipele secunde ale lui Hoffenheim și a rivalei lui Bayern, 1860 Munchen. Totuși, în cele două aventuri a marcat 7 goluri în 74 de meciuri și nu a reușit să facă fie cooptat de către o echipă mai bine cotată.
În perioada petrecută la 1860 Munchen, Hurzeler a profitat de dubla sa cetățenie pe care o are și a încercat să își relanseze cariera internațională. Antrenorul lui Brighton a fost într-un stagiu de pregătire cu naționala sub 23 de ani a Statelor Unite.
”Am jucat nu doar pentru Germania, ci am experimentat și Federația Națională Americană. Nu am jucat niciun meci internațional pentru Statele Unite, dar am experimentat-o. Era echipa U23, așa că am avut doar un cantonament împreună și, sincer, îmi place foarte mult să fiu în Statele Unite”, a rememorat Fabian Hurzeler.
După episodul 1860 Munchen II, Fabian Hurzeler a renunțat la visul de a deveni fotbalist profesionist, la 22 de ani, și s-a reprofilat în antrenor.
Hurzeler a început cariera de tehnician cu statut dublu, fiind jucător-antrenor pentru FC Pipinsried, în Liga 5 din Germania. El a petrecut 4 ani la echipa din Bavaria. A reușit promovarea din Liga 5 în Liga 4. În primul sezon după promovare, Fabian Hurzeler a salvat echipa de la retrogradare.
În ultimii doi ani petrecuți la Pipinsried a ocupat în paralel și postul de antrenor secund pentru naționalele de juniori ale Germaniei. Acest angajament i-a deschis drumul către fotbalul profesionist.
Antrenorul născut în Houston a fost numit, în 2020, secundul lui Timo Schulz la St. Pauli, în 2. Bundesliga, atacând chiar promovarea în sezonul 2021-2022. Stagiunea următoare, când St. Pauli a trecut din lupta pentru promovare la lupta pentru supraviețuire, a adus demiterea tehnicianului din Witmund și, implicit, șansa lui Fabian Hurzeler de a păși în lumea mare a antrenoratului.
Deși era văzut drept o soluție temporară, rezultatele l-au ținut pe Hurzeler pe banca lui St. Pauli. A avut un debut de vis în antrenoratul profesionist: 1-0 contra lui Nurnberg. Victoria a fost urmată de alte 9 succese consecutive și, la finalul stagiunii, echipa din Hamburg a terminat pe locul 5.
Mandatul lui Fabian Hurzeler a adus și momentul mult așteptat de fanii lui St. Pauli: promovarea în Bundesliga de pe primul loc. Tehnicianul folosea un joc pragmatic, foarte bine organizat defensiv. De aceea, St. Pauli a primit numai 36 de goluri în toată stagiunea.
Pe lângă rezultatele incredibile cu echipa, Fabian Hurzeler a fost cunoscut drept un antrenor vulcanic. În perioada petrecută la Hamburg a primit 6 cartonașe galbene și un cartonaș roșu.
Promovarea în Bundesliga cu St. Pauli a însemnat și despărțirea de Fabian Hurtzeler. Tehnicianul a acceptat provocarea lui Brighton. La 31 de ani, devenise cel mai tânăr antrenor din Premier League. Odată cu venirae sa, prestațiile lui Brighton pe prima scenă au fost onorabile.
Echipa de pe Falmer Stadium a terminat 2 sezoane consecutive pe locul 8 în Premier League, iar startul campaniei actuale dă încrederea că Brighton ar putea obține o clasare mai bună. În prezent, ”pescărușii” se află pe locul 3 în campionat, după ce au învins pe Arsenal, 2-0.