Fotbal international

Fabrica de bani Mircea Lucescu. A adus un profit de sute de milioane

28.07.2018 | 10:22
Fabrica de bani Mircea Lucescu. Antrenorul român a îmbogăţit pe Şahtior Doneţk

Pe bună dreptate activitatea depusă timp de 13 ani la Şahtior Doneţk s-ar putea rezuma în câteva cuvinte la sintagma “Fabrica de bani Mircea Lucescu”. Pentru că de pe urma profesionalismului tehnicianului român, care a avut ochi pentru a descoperi diamantele pe care apoi le-a şlefuit personal, pentru a le creşte valoarea la cote nevisate, gruparea ucraineană a avut enorm de câştigat. Cu Lucescu pe bancă Şahtior a cucerit 22 de trofee: Cupa UEFA, 8 campionate, 6 Cupe ale Ucrainei şi 7 Supercupe ale Ucrainei.

Mircea Lucescu a adus clubului patronat de Rinat Ahmetov un profit de sute de milioane de euro ca urmare a vânzării, în timp, a majorităţii jucătorilor descoperiţi şi aduşi în bazinul Donbassului de către antrenorul român. Nu prea au existat rateuri cu alegerile lui Il Luce, iar sumele investite de Şahtior au fost amortizate de mult mai multe ori decât au fost cheltuielile.

Fabrica de bani Mircea Lucescu. Antrenorul român a îmbogăţit pe Şahtior Doneţk

Un total la prima vedere al banilor investiţi în transferuri după indicaţiile lui nea Mircea ar ajunge undeva în jurul sumei de 100 de milioane euro. În schimb, ceea ce au obţinut negru-portocaliii prin vânzarea ulterioară a acestor jucători depăşeşte dublul investiţiilor.

În capul listei se află mijlocaşul brazilian Fred, care deşi a avut o bilă neagră în carieră, o suspendare recentă pentru dopaj, a fost cumpărat de Manchester United cu 60 de milioane euro. El este urmat de compatriotul Alex Teixera, care a ales un campionat cu mulţi bani, nu şi performanţa sportivă, 50 de milioane de la chinezii de la Jiangsu Suning, echipă antrenată acum de Cosmin Olăroiu şi de Fernandinho la Manchester City – 40 de milioane.

Bernard poate fi curând încă o afacere reuşită

Sunt şanse mari ca foarte curând lista să îl cuprindă şi pe Bernard, un alt jucător brazilian ochit de Mircea Lucescu, dar care o perioadă i-a creat probleme românului, întârziind adaptarea la fotbalul european. Bernard e foarte aproape de a semna cu AS Monaco, de la care este ca şi plecat Thomas Lemar la Atletico Madrid, pentru 70 de milioane euro.

Fabrica de bani Mircea Lucescu. Brazilianul Bernard poate deveni curând ultimul tun prin transferul la AS Monaco - în imagine
Fabrica de bani Mircea Lucescu. Brazilianul Bernard poate deveni curând ultimul tun

Dar să vedem lista completă a jucătorilor aduşi de Mircea Lucescu la Doneţk şi revânduţi apoi de patronul Rinat Ahmetov

Fred – a costat 15 milioane de euro – a fost vândut cu 60 de milioane de euro la Manchester United
Alex Teixeira – 6 milioane de euro – 50 de milioane de euro – Jiangsu  Suning
Fernandinho – 7,8 milioane de euro – 40 de milioane de euro – Manchester City
Willian – 14 milioane de euro – 35 de milioane de euro – Anji (acum la Chelsea)
Douglas Costa – 8 milioane de euro – 30 de milioane de euro – Bayern Munchen, acum la Juventus
Henrikh Mkhitaryan – 5,85 milioane de euro – 27,5 milioane de euro – Borussia Dortmund (ajuns între timp la Arsenal, via United)
Dmytro Chygrynskiy – produs al lui Şahtior – 25 de milioane de euro – FC Barcelona (a fost răscumpărat apoi de Şahtior cu 15 milioane de euro)
Matuzalem – 14 milioane de euro – 14,5 milioane de euro – Real Zaragoza
Anatoliy Tymoshchuk – 125.000 de euro – 14,5 milioane de euro – Zenit

Luiz Adriano  – 3 milioane – 9 milioane AC Milan

Fernando – 3 milioane – 8 milioane Sampdoria
Elano – 7,6 milioane de euro – 12 milioane de euro – Manchester City

Total investiţii: 110 milioane     Total vânzări 326 milioane  Profit 226 milioane

Nu intră în calcul situaţia lui Bernard, care a costat 6 milioane