News

Ce se întâmplă, de fapt, cu ieșirea Facebook din Europa. Rețeaua socială are enorm de pierdut dacă rămâne fără piața UE

Scenariul ieșirii Facebook din Europa a alimentat tot felul de speculații în rândul opiniei publice, suficient de multe încât Meta să fie nevoită să dea un răspuns oficial.
11.02.2022 | 18:36
Ce se intampla de fapt cu iesirea Facebook din Europa Reteaua sociala are enorm de pierdut daca ramane fara piata UE
Ce se întâmplă cu scenariul ieșirii Facebook din Europa? Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Facebook a ajuns în poziția în care riscă să iasă din Uniunea Europeană. Nu pentru că rețeaua socială n-ar mai fi binevenită, ci pentru că aceasta nu poate sau nu vrea să își alinieze practicile la normele europene, ajungând astfel într-o reală imposibilitate de funcționare.

Compania condusă de Mark Zuckerberg vrea să poată trimite în continuare către SUA datele pe care le colectează despre tine, însă nu va mai putea face asta, odată ce noi reglementări la nivelul Uniunii vor intra în vigoare. E drept, momentan ne putem întreba ”dacă” astfel de reglementări se vor aplica, însă având în vedere trendul cu privire la protecția datelor demarat în urmă cu câțiva ani, prin existența GDPR, întrebarea ar fi mai degrabă de ”când.”

ADVERTISEMENT

Documentul pregătit pentru investitori a făcut înconjurul lumii și s-a transformat într-un bulgăre de zăpadă care a luat-o la vale și s-a tot rostogolit, iar ca într-un joc de ”telefonul fără fir”, s-a ajuns la ideea că Facebook amenință cu ieșirea din UE. E drept, e o exagerare și nu e vorba de o amenințare, însă substratul este unul real. Meta se află într-un punct incert, în care există într-adevăr riscul ca serviciile sale să nu mai poată fi disponibile europenilor.

Facebook, nevoită să clarifice oficial situația ”amenințărilor cu ieșirea din Europa”

Din cauza valului uriaș de articole și păreri despre subiect, compania s-a văzut nevoită să dea un răspuns public oficial. Astfel, Markus Reinisch, vicepreședinte al diviziei de Politici Publice pentru Europa, semnează un articol pe blogul companiei, prin care arată că ”Meta nici nu dorește și nici nu amenință să părăsească Europa.”

ADVERTISEMENT

Reinisch arată că documentul la care a făcut referire presa este un document necesar din punct de vedere legal pentru orice companie listată la bursă, astfel încât investitorii să fie conștienți de riscurile materiale asociate business-ului.

”Nu avem nici cea mai mică dorință să ieșim din Europa; normal că nu vrem asta”, arată Reinisch, care subliniază că Meta, la fel ca multe alte companii sau organizații, se bazează pe transferuri de date între UE și SUA pentru a putea asigura funcționarea la nivel global.

ADVERTISEMENT

Meta subliniază că ”afacerile au nevoie de reguli globale clare care să protejeze fluxul de date transatlantic pe termen lung” și speră că va vedea o rezolvare în această chestiune. Totuși, Markus Reinisch nu pune problema scenariului în care legile UE nu vor urma cursul pe care îl dorește Meta. Este o posibilitate reală ca dorințele Facebook în materie de cadru legal pentru transferul de date dinspre Uniunea Europeană către Statele Unite să nu devină realitate. Așadar, Meta nu a luat o poziție referitoare la acest scenariu, probabil nedorind să alimenteze speculațiile.

Oficiali europeni au dat semnalul: ne descurcăm și fără Facebook

Ideea că Meta ar putea să renunțe la Facebook și Instagram în Europa a stârnit rumoare în rândul publicului, dar nu i-a impresionat prea tare pe politicieni, semn că s-ar putea ca UE să nu joace așa cum cântă Zuckerberg.

ADVERTISEMENT

”După ce conturile mele au fost sparte, am trăit fără Facebook și Twitter pentru patru ani, iar viața mea a fost grozavă”, a declarat Robert Habeck, noul ministru al economiei din Germania.

Și Bruno Le Maire, ministrul finanțelor din Franța, este în asentimentul lui Habeck, declarând că ”pot să confirm că viața ar fi foarte bună fără Facebook și că am putea să trăim foarte bine fără această rețea socială.” 

Astfel de declarații ale unor oficiali din cele mai puternice state membre ale blocului comunitar nu par să dea speranțe prea mari Meta în ceea ce privește revizuirea legilor în favoarea companiei și în defavoarea utilizatorilor de rând.

Și totuși, ce și mai important, cât are Facebook de pierdut în cazul în care nu va mai putea oferi serviciile sale utilizatorilor din Uniunea Europeană?

Destul de multe, având în vedere că utilizatorii din UE sunt cei mai ”valoroși” după cei din Statele Unite. Câți bani face, așadar, Mark Zuckerberg de pe urma ta?

Cât de mult înseamnă piața europeană pentru Mark Zuckerberg?

Meta a publicat astfel de date împărțite pe cele patru mari regiuni în care activează: SUA + Canada, Europa, Asia-Pacific și ”restul lumii.” Din graficul de mai jos observăm o creștere a câștigului mediu pe cap de utilizator de-a lungul ultimelor cinci trimestre.

Dacă în general, Facebook a scos 11,57 dolari de pe urma unui utilizator (în ultimul trimestru – T4 2021 – ale cărui rezultate financiare au adus o prăbușire a acțiunilor Meta cu mai bine de un sfert din valoare), datele unui european valorează 19,68 dolari – este cea mai mare valoare atinsă pe cap de locuitor din Europa. Între timp, veniturile de pe urma unui nord-american sunt de 60,57 dolari, de trei ori mai mari decât cele din Europa.

Celelalte două zone de activitate sunt mult în urmă: Asia-Pacific propune venituri pe cap de utilizator de 4,89 dolari, în vreme ce restul lumii (cu zone precum Africa sau America de Sud) oferă doar 3,43 dolari.

Așadar, Meta riscă să piardă accesul la utilizatori care aduc venituri importante companiei. Totalul încasărilor obținute din regiunea europeană se ridică la 8,3 miliarde de dolari, adică 24% din totalul raportat pe ultimul trimestru, de 33,67 miliarde de dolari.

În ceea ce privește numărul de utilizatori activi zilnic, piața europeană se află într-o oarecare stagnare, similară cu cea din America de Nord. Regiunea Asia-Pacific și restul lumii au continuat să crească, în vreme ce în SUA cifra s-a stabilizat la 195 de milioane de utilizatori. (în scădere după un vârf din trimestrul al doilea 2020 – de 198 de milioane de utilizatori).

În paralel, în Europa sunt 309 de milioane de utilizatori activi zilnic, o cifră care n-a evoluat prea mult de la cei 305 de milioane de utilizatori prezenți zilnic pe platformă la început de 2020. Aceștia reprezintă, însă, 16% din totalul utilizatorilor activi zilnic pe rețeaua socială.

Astfel, compania are multe de pierdut în cazul în care se va vedea nevoită să părăsească Uniunea Europeană, Cu siguranță, cea mai mare pierdere pentru Zuckerberg s-ar înregistra tot pe bursă. Trebuie să ținem cont că acțiunile Meta au pierdut un sfert din valoare doar pentru că Facebook a pierdut un milion de utilizatori. Ce s-ar putea întâmpla în cazul în care a doua cea mai importantă piață ”de desfacere” a companiei, UE, n-ar mai fi accesibilă, putem doar specula, însă e cert că valoarea Meta ar avea de suferit foarte mult. Iar asta i-ar putea pune multe bețe în roate lui Zuckerberg și planurilor sale de dezvoltare a unui metavers. Până acum, diviziile care se ocupă de această nouă lume digitală sunt pe minus cu 10 miliarde de dolari, bani pe care compania și-i permite să-i piardă momentan, pentru că are de unde.

Se dovedește, totuși, că Meta, Facebook, Mark Zuckerberg au mai multă nevoie de Uniunea Europeană decât are UE nevoie de această rețea socială.

ADVERTISEMENT
Ședință de urgență la Rapid » Ce urmează după eșecul lamentabil cu FC...
Ședință de urgență la Rapid » Ce urmează după eșecul lamentabil cu FC Botoșani
Putin ar fi decis să abandoneze negocierile de pace și să zdrobească Ucraina...
Putin ar fi decis să abandoneze negocierile de pace și să zdrobească Ucraina după incursiunea în Kursk: „Un război fără reguli”
Milionarul din presa sportivă care s-a îmbogățit peste noapte. Povestea sumei enorme câștigate...
Milionarul din presa sportivă care s-a îmbogățit peste noapte. Povestea sumei enorme câștigate de Ovidiu Ioanițoaia cu ajutorul lui Adrian Sârbu
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Pensionarii cărora le scade venitul. Se va întâmpla în curând
Pensionarii cărora le scade venitul. Se va întâmpla în curând
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a...
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a cuplat cu Monica Bîrlădeanu. Au fost împreună 20 de ani
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani...
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să...
Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să distrugă statul ucrainean, după incursiunea soldaților Kievului în Kursk, susțin surse de la Kremlin
EXCLUSIV. Spitale modulare de 20 de milioane de euro, lăsate să zacă în...
EXCLUSIV. Spitale modulare de 20 de milioane de euro, lăsate să zacă în paragină. Construite în timpul pandemiei, acum sunt subiect de litigiu
Gestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul...
Gestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Totul a fost făcut public
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță....
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți copii are cu femeia de care s-a îndrăgostit înainte să o cunoască pe Monica Bârlădeanu