Simona Halep a avut oaspeţi de seamă în loja sa de la Wimbledon la semifinala câştigată clar în faţa Elinei Svitolina. În afara membrilor staffului ei au apărut şi reprezentanţii familiei Cahill. Nu a fost doar Darren, antrenorul ei timp de trei sezoane până la începutul acestui an, ci şi o apariţie surpriză, care a încântat-o pe fostul lider mondial.
Lângă Darren Cahill s-a aflat, pentru prima oară, şi John Cahill, nimeni altul decât tatăl fostului ei antrenor. Un personaj extrem de cunoscut şi de respectat în Australia, pentru că reprezintă o legendă a sportului tradiţional de la Antipozi, fotbalul australian. John Cahill are acum 79 de ani şi a acceptat invitaţia fiului său de a fi prezent în tribune la Wimbledon la meciul care urma să decidă prima finalistăa acestei ediţii a Grand-Slam-ului londonez.
Acesta este o persoană extrem de activă inclusiv pe conturile de socializare, postând câteva imagini şi impresii după meci pe Twitter.“Astăzi am fost musafiri în loja Simonei Halep. Am fost copleşit teribil de emoţii! Am jucat şi eu din tribună fiecare lovitură! A fost o victorie fantastică! Iar atitudinea Simonei este una cu adevărat unică!