Rudele Elodiei au ajuns în instanță, după ce un vecin care a achiziționat un teren în Albeștii de Muscel, comuna natală a avocatei, a constatat că proprietatea lui din acte nu se potrivește cu cea reală. Acesta a reclamat că gardul familiei Ghinescu nu se află ”pe hotar”, și că o altă familie din localitate ocupase fără drept o parte din proprietatea lui.
O astfel de situație este des întâlnită în zonele rurale din România, acolo unde parcelele de teren au fost delimitate după măsurători superficiale, care de multe ori nu se potriveau cu realitatea din teren. De asemenea, obiceiul de a tranzacționa proprietăți prin acte făcute de mână a dat reale dureri de cap autorităților.
În cazul de față, vecinul care s-a mutat lângă rudele Elodiei s-a văzut nevoit să atace în instanță încheierea de carte funciară și să dea în judecată autoritățile emitente: Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpulung și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș.
Pentru a lămuri situația, instanța a apelat la un specialist care a elaborat un raport de expertiză, pe baza căruia să poată lua o decizie. Într-un final, acesta a stabilit că gardul proprietății familiei Ghinescu trebuie mutat, conform documentelor analizate și a realității din teren. Decizia a fost luată acum câteva zile de magistrații de la Judecătoria Muscel și nu este definitivă.
”Admite în parte acţiunea aşa cum a fost modificată. Ia act de renunţare la judecarea capetelor de cerere privind revendicarea faţă de pârâţii R. Ileana şi S. Bogdan George. Consfinţeşte înţelegerea reclamanţilor cu pârâţii R. I. şi S. Bogdan George, consemnată în ,,TRANZACŢIA˝ semnată la data de 05.07.2022.
Stabileşte linia de hotar între proprietatea reclamanţilor şi proprietatea pârâtului Ghinescu Robert Constantin (fratele Elodiei Ghinescu, n.r.) pe aliniamentul dat de pct 14-16 din schiţa anexă 1 la raportul de expertiză Negru Gheorghe, pe care o omologhează. Ia act de renunţare la judecarea cererii privind plângerea împotriva încheierii de CF.nr …”, se arată în minuta ședinței de judecată.
Familia Elodiei Ghinescu deține o proprietate la Albeștii de Muscel, o localitate cochetă la 10 kilomteri de Câmpulung Muscel, în județul Argeș. După moartea avocatei, fratele Elodiei a transformat casa părintească de aici într-o pensiune pe care a introdus-o în circuitul turistic.
Elodia Marilena Ghinescu a fost o avocată care a locuit în Brașov și care a dispărut fără urmă pe 29 august 2007. Elodia avea 39 de ani în momentul dispariției, era căsătorită cu polițistul Cristian Cioacă, iar cei doi aveau un copil, pe nume Patrick.
Polițiștii au fost sesizați de Cristian Cioacă în legătură cu dispariția avocatei, abia o săptămână mai târziu. La sfârșitul lunii septembrie, procurorii au început urmărirea penală față de Cioacă sub aspectul infracțiunii de omor calificat, acesta fiind bănuit că și-a ucis soția, a segmentat cadavrul și l-a abandonat într-un loc necunoscut.
Pe parcursul anchetei, procurorii au aflat că femeia avea un amant, Ilie Cristian, ofițer SRI, alături de care își petrecuse vacanța în Dubai.
În 2009, Elodia Ghinescu a fost declarată oficial dispărută, iar în 2013, Cioacă a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru omor. Condamnarea s-a făcut în lipsa cadavrului, după ce Elodia a fost declarată moartă de către o instanță de judecată.
Subiectul dispariției Elodiei a fost unul dintre cele mai mediatizate din România, în ultimii 30 de ani. Postul OTV a realizat 239 de ediții consecutive în care a fost tratat acest subiect, în cadrul show-ului ”Dan Diaconescu Direct”.