FANATIK a obținut prima reacție din partea familiei Sterp după accidentul în care a fost implicat Culiță. Sora artistului este extrem de deranjată de întrebările noastre, însă a putut să ne asigure că fratele ei este bine, că a scăpat teafăr din nefericitul eveniment.
„Culiță este bine. El este bine, dar vă rog să nu mai sunați nici pentru lucruri bune, nici pentru lucruri rele. Poate sunteți bine intenționat, dar apoi preiau alții și scriu minciuni. Tot ce avem de comunicat vom comunica pe rețelele de socializare, pe pagina de YouTube. Chiar sunt extrem de nervoasă”, ne-a spus cu indignare una din surorile lui Culiță Sterp.
Culiță Sterp a fost implicat într-un accident rutier în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 2022, la ora 02:00 în municipiul Cluj Napoca.
Din primele informații furnizate de presa clujeană, interpretul de muzică de petrecere ar fi avut o alcoolemie de 0,41 miligrame pe litru în aerul expirat, iar din acest incident neplăcut. a rezultat și o victimă, care a fost transportată de urgență la spital.
Cântărețul s-a ales cu dosar penal pentru alcool, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județeană Cluj.
Mașina pe care o conducea Culiță Sterp a intrat în coliziune cu un alt autoturism, marca Dacia Logan, la intersecția străzii Eroilor cu Piața Avram Iancu din municipiul Cluj Napoca. La volanul mașinii avariate se afla un tânăr de 32 de ani, care a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost dus la spital.
„În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 32 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, însă nu a rămas internat. În cazul acestuia, testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ. După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști”, se arată în comunicatul de la IPJ Cluj, potrivit clujust.ro.
Culiță este cercetat acum de autorități pentru conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă.
În mașina interpretului de muzică de petrecere se afla și o dansatoare, care a participat la filmarea unui videoclip.
Culiță Sterp e pândit de ghinioane în ultima perioadă! Nu este prima controversă de care se leagă numele său, în nici o lună. De curând, cântărețul a fost acuzat că nu și-a respectat angajamentele contractuale la un eveniment din Madrid, creându-se o întreagă tevatură în jurul acestui subiect.
Culiță a mers de curând la Madrid, împreună cu formația sa, pentru a cânta la un botez unde fusese chemat. Lucrurile nu au fost conform planului și de aici a ieșit un întreg scandal. Cei doi aveau un contract încheiat pentru 8 ore, însă Culiță ar fi cântat și la un alt eveniment, acuzat că nu a respectat programul pentru care a fost invitat.
„Ne-a chemat de la 6 seara. Am stat două ore acolo. N-am zis nimic. Am început să cântăm, am cântat trei programe și, după al treilea program, a intrat Cornel Cojocaru să cânte o oră. Și în ora aia, cât eu stăteam în pauză, ne-am dus jos, unde era alt botez. Am zis că le facem un program la oamenii ăia o jumătate de oră. Ne-am dus jos. Nu am apucat să cântăm zece minute că a venit doamna asta de sus, doamna Mihaela. Mulțumim foarte mult, ești foarte drăguță. I-a aruncat microfonul pe jos”, a povestit Culiță Sterp pe TikTok.
Internauții s-au împărțit în două: unii spun că nu a fost frumos din partea artistului să profite de acea pauză pentru a cânta la alt eveniment, având în vedere că și-a dat cuvântul să fie prezent la acel botez, alții i-au luat apărarea.