Life

Familia Regală Britanică a atras toate privirile la Wimbledon 2022. Kate a „reciclat” o rochie, năzdrăvanul Prinț George și-a făcut debutul

Kate Middleton și Prințul William nu au lipsit de Wimbledon, iar anul acesta le-a fost alături, pentru prima dată, Prințul George. Ce ținute a ales Ducesa pentru zilele în care a participat la turneu?
11.07.2022 | 12:40
Ducele și Ducesa de Cambridge, alături de Prințul George, la Wimbledon 2022. Foto: montaj Fanatik/ Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Kate Middleton este o mare împătimită a tenisului. Pe lângă faptul că are sub tutela sa All England Lawn Tennis and Croquet Club (AELTC), funcție pe care a preluat-o de la Regină în 2016, obișnuiește să intre ea însăși pe teren. Prin urmare, nu putea lipsi de la Wimbledon, unde și-a făcut apariția alături de Prințul William, dar și de Prințul George, fiul lor ce mare, prezent pentru prima dată la turneu. Ca în fiecare an, Ducesa a făcut senzație cu ținutele alese.

Prințul George și-a făcut debutul la Wimbledon anul acesta. Micuțul i-a înmânat trofeul campionului la Finala masculină

Din 2011, de când s-a căsătorit cu Prințul William, au existat doar doi ani în care Kate Middleton să nu participe la Wimbledon, mai ales că este și o împătimită a tenisului. Astfel, a fost nevoită să stea departe de eveniment în anul 2013, când era însărcinată și în 2022, atunci când turneul a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19.

ADVERTISEMENT

De altfel, a preluat conducerea All England Lawn Tennis and Croquet Club (AELTC) de la Regină în anul 2016, dar și înainte a intrat ea însăși pe teren de mai multe ori.

De-a lungul timpului a fost însoțită de Prințul William, de tatăl ei, Michael Middleton, dar și de sora sa Pippa, precum și de Meghan Markle.

ADVERTISEMENT

Anul acesta, pentru prima dată, alături de Duce și Ducesa, la Wimbledon a fost și fiul lor cel mare, Prințul George. Băiatul, care luna aceasta împlinește 9 ani, și-a făcut debutul la finala masculină, pe 10 iulie 2022.

Prințul George a purtat un costum elegant și a urmărit cu atenție acțiunea de pe teren, sub privirile mândre ale părinților săi. Însă, așa cum mulți s-au obișnuit deja, micuțul nu a ezitat să fie la fel ca de expresiv ca întotdeauna, având grimase care de care mai simpatice pe tot parcursul jocului.  Mai mult, după ce Novak Djokovic a câștigat în fața lui Nick Kyrgios, premiul i-a fost înmânat chiar de primul născut al Ducilor de Cambridge.

ADVERTISEMENT

În timp ce înmâna trofeul, Prințul William a glumit cu fiul său și i-a spus acestuia să fie atent și să nu-l scape.

„Nu-l scăpa”, a spus Ducele de Cambridge.

Kate Middleton a făcut senzație cu ținutele pe care le-a purtat la Wimbledon. A „reciclat” una din rochiile purtate la Jubileul de platină

Anul acesta, Kate Middleton a făcut senzație cu ținutele alese pentru cele trei zile în care a participat la Wimbledon și pe care le puteți vedea în cadrul galeriei foto.

ADVERTISEMENT

Astfel, la finala masculină, Ducesa de Cambridge a ales să poarte o rochie simplă, dar de efect, cu buline, semnată de Alessandra Rich. Printul pare să fie printre preferatele lui Kate vara aceasta, fiind văzută purtându-l de mai multe ori, scrie townandcountrymag.com.

Pentru campionatul feminin de pe 9 iulie, Kate a strălucit într-o rochie de un galben aprins, pe care a accesorizat=o cu o pereche de ochelari de soare.  De  asemenea, Duceasa a privit meciul fiind așezată la doar la câteva rânduri în fața lui Tom Cruise.

Prima apariție a lui Kate Middle la Wimbledon anul acesta a fost pe 5 iulie, iar soția Prințului William a făcut senzație într-o rochie lungă și elegantă. Materialul albastru deschis, cu buline albe, i s-a potrivit de minune Ducesei.  În plus, unii critici de modă au remarcat faptul că o parte din stilul acesteia amintește de Prințesa Diana, regretata ei soacră.

Kate Middleton continuă să susțină sustenabilitatea. Prin urmare, nu este pentru prima dată când îmbracă ținuta cu pricina. Ducesa a mai fost văzută în rochia Alessandra Rich, în valoare de 1500 de lire, în ultima lună, chiar la Big Jubilee Lunch, în timpul sărbătorii Jubileului de platină al Reginei, scrie independent.uk. 

ADVERTISEMENT