Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Fanatik a analizat filmarea cu care galeria Rapidului o incriminează pe Cristina Neagu. Îi înjură sau nu handbalista pe fanii giuleșteni?

Liderul galeriei Rapidului a dezvăluit motivul pentru care a fost înjurată Cristina Neagu. Liviu Ungurean susține că handbalista a început conflictul într-un mod odios.
10.03.2023 | 15:31
Fanatik a analizat filmarea cu care galeria Rapidului o incrimineaza pe Cristina Neagu Ii injura sau nu handbalista pe fanii giulesteni
Fanatik a analizat filmarea cu care galeria Rapidului o incriminează pe Cristina Neagu. Îi înjură sau nu handbalista pe fanii giuleșteni? FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Bocciu (n.r. – Liviu Ungureanu) i-a adus acuzații grave Cristinei Neagu în ultima ediție de FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Liderul peluzei din Giulești a susținut că handbalista lui CSM București a fost înjurată de fanii alb-vișinii drept răspuns la comportamentul ei. 

Galeria Rapidului a acuzat-o pe Cristina Neagu: „Ne înjură de familie și de morți”. Ce spun imaginile video

Liviu Ungurean a susținut că are o filmare de la un meci de dintre Rapid și CSM București în care cvadruplul „Balon de Aur” din handbalul feminin îi înjură pe suporterii de sub Podul Grant.

ADVERTISEMENT

„Despre Cristina Neagu eu nu am ce să spun. Este o handbalistă formidabilă. Dar atâta timp cât eu merg la meci să îmi susțin echipa de fete și noi nu înjurăm la meciurile de handbal. Suntem ca un magnet. Am propulsat handbalul românesc la un nivel foarte mare.

Noi, galeria Rapidului. Și domnișoara Cristina Neagu ne înjură de morți și de familie, atunci da-ți-ne voie și nouă să ne permitem niște înjurături fără organe genitale, fără familie, fără morți, au fost niște înjurături frumoase din punctul meu de vedere.

ADVERTISEMENT

O respectăm pe handbalista Cristina Neagu, dar în contextul în care ea ne înjură de morți și de familie, mi se pare normal să o înjurăm și noi pe ea. Sunt filmări. Vreți să vă trimit acum filmarea? Hai că vă trimit eu filmarea să vedeți.

Vă dau eu filmarea de la meciul din Giulești de anul trecut când ratează de la 9 metri în minutul 25. Chiar și comentatorul spune în direct că e slobodă la gură sau ceva de genul”, a declarat Liviu Ungureanu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

FANATIK a intrat în posesia imaginilor despre care vorbește Bocciu și a analizat comportamentul pe care îl are Cristina Neagu. Faza despre care vorbește liderul peluzei rapidiste se petrece într-un meci jucat anul trecut, în Giulești. Este minutul 22 al reprizei secunde, iar CSM București beneficiază de o aruncare de la 9 metri, la scorul de 29-27 pentru gazde.

Handbalista în vârstă de 34 de ani aruncă și înscrie cu sânge rece și înscrie pentru 29-28. Imediat după gol, Adrian Vasile decide să o înlocuiască pe Neagu, care, în drumul spre banca de rezerve, începe să gesticuleze în direcția fanilor alb-vișinii. „Băga-mi-aș p**a în m**ții voștri, băga-mi-aș p**a în voi”, pare să se citească pe buzele Cristinei.

ADVERTISEMENT

Meciul a fost difuzat de Pro Arena, astfel că nu vă putem prezenta imaginile video cu acest incident. Comentatorul partidei, Adrian Costeiu, a remarcat însă și el comportamentul care nu-i face cinste Cristinei. „Da, nu e cea mai bună reacție. Foarte nervoasă Cristina Neagu”, a spus Costeiu.

Neagu, persona non grata în Giulești

Bocciu susține așadar că acesta este singurul motiv pentru care Cristina Neagu a fost înjurată de fanii giuleșteni. Liderul de galerie a ținut să transmită că violențele verbale la care a fost supusă handbalista nu au nicio legătură cu simpatia ei pentru echipa de fotbal FCSB și a declarat-o persona non grata în Giulești.

„Nu, nici vorbă. Nu amestecăm handbalul. Noi la handbalul suntem un magnet. Vin și copiii noștri și mamele noastre și soțiile noastre. Noi la handbal am eliminat orice urmă de înjurătură și ați văzut și dumneavoastră cum jucăm în Liga Campionilor cu porțile închise. Noi nici nu vrem să mai discutăm despre Cristina Neagu pentru că s-a victimizat prea mult.

Nu vreau să mai comentez. Pentru noi a devenit persona non grata. Nu cunoaștem nicio Cristina Neagu. În contextul în care tu ne înjuri de morți și de familie, tu ce te aștepți din partea noastră? Să venim să îți dăm flori? Nu suntem masochiști”, a conchis Bocciu.

Primăvara începe perfect pentru împătimiții sportului de înaltă calitate! Fanatik SuperLiga, emisiunea exclusivităților din fotbalul românesc și nu numai, poate fi urmărită începând din această săptămână în fiecare zi de luni până vineri. Cu Horia Ivanovici, luni marți și vineri, și Ioana Cosma, miercuri și joi, ca prezentatori. Fanatik SuperLiga este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.

ADVERTISEMENT