Fotbal international

FANATIK a cerut pronosticurile a 12 jurnalişti prezenţi în Qatar înainte de finala Argentina – Franţa! Ce echipă a câştigat duelul. Exclusiv

FANATIK a stat de vorbă cu 12 jurnalişti prezenţi la Campionatul Mondial înainte de finala Argentina - Franţa. Una dintre echipe s-a desprins detaşat în preferinţe.
17.12.2022 | 15:45
FANATIK a cerut pronosticurile a 12 jurnalisti prezenti in Qatar inainte de finala Argentina  Franta Ce echipa a castigat duelul Exclusiv
FANATIK a cerut pronosticurile a 12 jurnalişti prezenţi în Qatar înainte de finala Argentina - Franţa! Ce echipă a câştigat duelul. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Finala Cupei Mondiale se va disputa între Franţa şi Argentina, duminică, de la ora 17:00, pe stadionul Lusail. Cel mai important meci al anului va scrie istorie indiferent de câştigătoare. “Cocoşii” pot deveni prima echipă care îşi apără trofeul după 60 de ani, în timp ce “pumele” se pot impune după o pauză de 36 de ani.

FANATIK a cerut pronosticurile a 12 jurnalişti prezenţi în Qatar înainte de finala Argentina – Franţa!

FANATIK este una dintre instituţiile media acreditate pentru marea final şi va fi în tribune la Argentina – Franţa. Iar în preambulul finalei, am cerut pronosticurile a 12 jurnalişti din toate colţurile lumii prezenţi la eveniment.

ADVERTISEMENT

Argentina se desprinde clar în ceea ce priveşte pronosticurile , cu 9-3. Cel mai întâlnit scor este 2-1 pentru Argentina, evident, cu Messi aflat între marcatori.

“Personal, vreau ca Messi să câştige trofeul”

Cum au răspuns jurnaliştii la întrebarea: “Care credeţi că va fi scorul finalei mondiale şi care vor fi marcatorii?”

ADVERTISEMENT

“Cred că va fi 2-1 pentru Argentina. Va marca Messi o dublă şi Mbappe” – Daan Alkma, jurnalist olandez

“Franţa câştigă cu 2-1. Vor înscrie Giroud şi Mbappe, respectiv Julian Alvarez” – Orfeo Suarez, jurnalist El Mundo

ADVERTISEMENT

“Personal, vreau ca Messi să câştige trofeul. Dacă ar fi să compar, şansele sunt egale. Franţa stă bine în toate compartimentele, dar tinerii talentaţi din echipa Argentinei au ieşit la rampă. Cred că va fi un meci între entuziasmul Argentinei şi aşezarea bună a Franţei. E 50/50. Poate un 2-1 pentru Argentina sau 3-3 şi se va merge în prelungiri. Dar mă aştept la o superfinală” – Susmita Gangopadhyay, jurnalistă din India

Şi jurnaliştii francezi văd Argentina favorită: “Vor câştiga cu 3-1!”

“2-1 pentru Argentina. Vor înscrie Alvarez şi Messi din penalty, pentru a câştiga Cupa Mondială” – Dan Uzi, jurnalist israelian

ADVERTISEMENT

“Va fi 2-0 pentru Franţa. Mbappe şi Griezmann vor fi macatorii din finală” – Francisco Cabezas, jurnalist iberic

“Argentina va deveni campioana mondială, 2-1” – Marta Cordoba, jurnalistă din Ecuador

“Cred că va fi 3-2 pentru Argentina. Va înscrie Messi” – Akaraj Nitisutskul, jurnalist din Thailanda

“Cred că Argentina are şanse mai mari din cauza problemelor din lotul Franţei”

“Argentina va câştiga cu 3-1. O să încrie Mbappe pentru noi, iar pentru argentinieni vor înscrie Messi de două ori şi Di Maria” – Fanny Lechevestrier, jurnalistă Radio France

“O să merg pe mâna Franţei , 2-0. Vor marca Giroud şi Mbappe” – Hideo Tamaru, jurnalist Kyodo News

“Cred că Argentina are şanse mai mari din cauza problemelor din lotul Franţei. Nu vreau să fac nicio predicţie referitoare la scor, dar Argentina are o şansă bună” – Otkir Jalolkhonov, jurnalist din Uzbekistan

“Cred că Argentina va câştiga cu 3-2. Vor înscrie Messi, Julian Alvarez şi De Paul”

“Dacă Franţa nu va putea marca până la pauză, meciul va merge spre Argentina. Aşa s-a întâmplat şi cu Maroc şi cu Anglia. Au marcat primii, dar defensiva a fost neglijentă în câteva situaţii. Messi nu va ierta, aşa cum au făcut marocanii şi englezii din penalty. Cu o scânteie, Messi poate înscrie, chiar şi în minutul 90. Poate, scorul va fi 2-1 pentru Argentina. Dacă Franţa nu va marca până la pauză” – Munal Chattopadhyay, jurnalist indian

“Cred că Argentina va câştiga cu 3-2. Vor înscrie Messi, Julian Alvarez şi De Paul. Şi pentru francezi va înscrie Mbappe” – Agustin Alaves, jurnalist spaniol

  • 60 de ani a trecut de când o echipă şi-a apărat titlul mondial ultima dată (Brazilia 1958-1962)
  • 11 goluri a marcat Leo Messi la Cupele Mondiale la care a participat

  • 2,70 este cota NetBet pentru pronosticul „1 solist” la meciul Argentina – Franţa. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT