Simona Halep este noua regină de la Wimbledon, după ce a învins-o clar în marea finală pe Serena Williams, scor 6-2, 6-2. Sportiva noastră a obținut astfel cel de-al doilea său titlu de Mare Șlem, după cel cucerit la Roland Garros anul trecut.
La finalul partidei, Simona Halep s-a întâlnit cu Ion Țiriac, mentorul său, cei doi având un dialog amuzant, surprins de corespondentul FANATIK la Londra Vlad Roșca. Țiriac a felicitat-o pe Halep pentru succesul său și a vrut să afle cum a reușit sportiva noastră să o învingă atât de clar pe una dintre cele mai bune jucătoare din istorie.
Simona Halep a urcat trei locuri în clasamentul WTA grație acestui succes, acum aflându-se pe locul 4. Mai are de tras însă pentru a reveni pe primul loc, de care o despart aproximativ 700 de puncte în prezent.
Pentru Halep, titlul de la Wimbledon reprezintă cea mai mare performanță din carieră, mai ales că palmaresul său pe iarbă nu era deloc unul impresionant, cu o singură finală disputată pe această suprafață în toată cariera. Mai mult, casele de pariuri o cotau cu a noua șansă la trofeu la start. Printre jucătoarele de top învinse de Halep la această ediție le regăsim pe Viktoria Azarenka, Elina Svitolina și Serena Williams.
Este primul titlu cucerit de Simona în 2019, care mai avea finale pierdute la Doha și la Madrid. Halep are acum a doua șansă la câștigarea US Open, devansată fiind chiar de învinsa sa în finala de la Wimbledon, Serena Williams.