Fotbal intern

Neagoe a mai dat afară un jucător adus de Rednic! Dinamo, reunire în stare de asediu! Lotul prezent la Săftica. FANATIK confirmat!

17.06.2019 | 14:45
Neagoe a mai dat afara un jucator adus de Rednic Dinamo reunire in stare de asediu Lotul prezent la Saftica FANATIK confirmat

Eugen Neagoe continuă să facă curăţenie la Dinamo şi a mai dat afară un jucător adus de Mircea Rednic. Aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate, Simon Zenke nu va mai juca la formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare. Dinamo s-a reunit luni la Săftica, însă cantonamentul “câinilor” a fost închis şi păzit pentru a nu mai exista probleme ca în urmă cu două săptămâni, când noul antrenor al echipei nu a putut să fie prezentat oficial.

Neagoe a mai dat afară un jucător adus de Rednic. Zenke nu va mai juca la Dinamo

Eugen Neagoe a mai dat afară un jucător adus de Mircea Rednic la Dinamo. Noul antrenor al “câinilor” nu se va baza pe Simona Zenke, fotbalist care a fost anunţat deja de Bogdan Bălănescu, directorul general al clubului, că nu va mai continua la formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare.

“M-a anunțat Bogdan Bălănescu săptămâna trecută că nu voi continua. Din păcate, azi nu vin la reunire, dar mă voi întoarce în România să reglez niște lucruri săptămâna aceasta. Îmi va fi dor de fanii acestei echipe care mi-au rămas în suflet”, a declarat Simon Zenke pentru site-ul doardinamo.ro.

Neagoe a mai dat afară un jucător adus de Rednic. Simon Zenke nu va mai juca la Dinamo (sursă foto: sportpictures.eu)
Neagoe a mai dat afară un jucător adus de Rednic. Simon Zenke nu va mai juca la Dinamo (sursă foto: sportpictures.eu)

Ziggy Gordon a fost primul fotbalist sacrificat de Eugen Neagoe

Ziggy Gordon a semnat cu Dinamo, jucătorul fiind adus la insistenţele lui Mircea Rednic, însă după demiterea “Puriului”, conducătorii clubului i-au transmis că nu mai este cazul să vină la echipă. Fotbalistul scoţian a vorbit despre situaţia ingrată în care a fost pus, dând vina pe neprofesionalismul oficialilor “câinilor”.

“Chiar dacă eu am făcut totul să ajung la Dinamo și am semnat și contractul se pare că nu voi mai ajunge acolo niciodată. Ei au spus că sunt jucătorul lui Rednic și că nu pot să mai vin la Dinamo. Și sunt acoperiți regulamentar pentru că eu am semnat un prim contract, iar semnătura finală era după ce vin în România și făceam vizita medicală”, a spus Ziggy Gordon.

Ce jucători au venit la reunirea lui Dinamo

Portari: Cătălin Straton, Vlad Muțiu

Fundași: Denis Ciobotariu, Linas Klimavicius, Naser Aliji, Marko Ehmann

Mijlocași: Nabil Jaadi, Reda Jaadi, Ioan Filip, Mamoutou Diaye, Alexandru Răuţă, Ionuț Șerban

Atacanți: Mattia Montini, Daniel Popa, Robert Moldoveanu, Athanasios Papazoglou

Jucători aduşi de la echipa de juniori: Levent Oltay (19 ani, fundaş dreapta) Cătălin Măgureanu (19 ani, atacant), Geani Crețu (19 ani, mijlocaș central), Alin Lazăr (18 ani mijlocaş), Gabriel Răducan (19 ani, atacant), Ștefan Fara (19 ani, portar), Alexandru Longher (19 ani, mijlocaş ofensiv)

Dan Nistor se află încă în vacanţă, după ce a fost convocat la naţionala României pentru meciurile cu Norvegia şi Malta. Ricardo Grigore a absentat, fiind la lotul României U21 pentru EURO 2019. Simon Zenke, Alexandre Christovao, Damien Dussaut, Elvis Kabashi și Facundo Mallo nu vor mai continua la Dinamo şi nu s-au mai prezentat la Săftica.