Clubul Hull City a confirmat că mai mulți fani au fost arestați în timpul meciului pe care echipa l-a jucat contra celor de la Chelsea în 16-imile Cupei Angliei, câștigat de londonezi cu 4-0. Deși au fost avertizați în repetate rânduri, suporterii echipei gazdă au folosit în continuare un termen interzis de lege.
Suporterii prezenți pe stadion la meciul dintre Hull City și Chelsea au fost avertizați atât înainte de startul jocului, cât și spre finalul primei reprize, cu privire la scandările discriminatorii, însă chiar și în acest context, mai mulți suporteri au fost arestați din cauza cuvintelor adresate celor de la Chelsea.
Conform The Athletic, suporterii celor de la Hull au fost arestați pentru că au scandat „Chelsea rent boy”. În 2022, Crown Prosecution Service (Serviciul de Procuratură al Coroanei) a clarificat faptul că termenul „rent boy” este considerat drept o insultă homofobă, iar cei care îl folosesc pot fi puși sub urmărire penală pe baza legilor privind crimele motivate de ură.
Fotbaliștii lui Chelsea nu au fost afectați de scandările din tribune și s-au impus fără emoții, 4-0, contra celor de la Hull City. Pedro Neto a reușit un „hat-trick”, celălalt gol fiind înscris de către brazilianul Estevao. Duelul de vineri seară a fost unul special pentru antrenorul celor de la Chelsea, Liam Rosenior, numit în ianuarie după demiterea lui Enzo Maresca.
Rosenior a activat la Hull City atât ca fotbalist, în perioada 2010-2015, cât și ca antrenor, între 2022 și 2024. Chelsea mai este implicată pe trei fronturi în acest sezon, după ce a fost eliminată de către Arsenal din Cupa Ligii. Dincolo de parcursul din FA Cup, londonezii ocupă locul 5 în Premier League și sunt calificați direct în optimile UEFA Champions League, unde vor întâlni pe PSG, Monaco, Newcastle United sau Qarabag.
Tot vineri s-a disputat în 16-imile FA Cup și partida dintre Wrexham și Ipswich Town, iar gruparea galeză a avut câștig de cauză, scor 1-0, și a avansat în optimi, fază în care nu mai evoluase din 1997. Aflat momentan în Championship, divizia secundă engleză, clubul Wrexham este extrem de popular, deoarece este patronat de doi actori de la Hollywood, Ryan Reynolds și Rob Mac.