Sport

Incidente violente între fanii lui Chelsea și poliția franceză! Suporterii i-au scandat numele lui Roman Abramovici. Video

Fanii lui Chelsea au avut parte de niște incidente violente cu poliția franceză, înaintea partidei din Champions League cu Lille, scandând numele lui Roman Abramovici.
16.03.2022 | 22:59
Incidente violente intre fanii lui Chelsea si politia franceza Suporterii iau scandat numele lui Roman Abramovici Video
ADVERTISEMENT

Fanii campioanei Europei îi scandează tot mai des numele patronului rus, în contextul în care clubul a fost sancționat dur din cauza naționalității lui Abramovici.

Incidente violente între fanii lui Chelsea și poliția franceză

Înaintea partidei cu Lille, fanii lui Chelsea s-au strâns într-un local din apropierea gării orașului și au început să scandeze pentru echipa lor, dar și pentru Roman Abramovici.

ADVERTISEMENT

Patronul lui Chelsea este iubit de către suporterii clubului pentru felul în care a transformat echipa, care în vara anului trecut, reușea să cucerească pentru a doua oară în istorie trofeul Champions League, primul fiind cucerit tot în „era Abramovici”.

Auzind scandările, poliția franceză a intervenit și a încercat să-i calmeze pe suporteri, care nu s-au conformat și care au fost recalcitranți.

ADVERTISEMENT

În acel moment, polițiștii au interveni, iar situația a degenerat, cauzând mai multe incidente violente, care nu s-au tranformat, din fericire, în bătăi generale pe străzile orașului.

Roman Abramovici vrea să vândă clubul

În prezent, Chelsea este de vânzare, după ce Roman Abramovici a anunțat că nu va mai continua proiectul, după ce a intrat pe lista sancțiunilor din Marea Britanie.

ADVERTISEMENT

Thomas Tuchel și jucătorii săi încă sunt liniștiți, deși situația de la club este destul de încrâncenată, iar tehnicianul a avut o declarație simpatică înaintea returului cu Lille.

„Ultima informație pe care o știu este că avem un avion pentru meciul din Franța. Putem merge cu avionul și să ne întoarcem cu avionul.

ADVERTISEMENT

Dacă nu, mergem cu trenul, dacă nici așa, cu autobuzul, dacă nu, voi conduce un microbuz cu șapte locuri.

Bineînțeles că este greu. Pentru toată lumea, nu numai pentru noi. Trebuie să spunem că noi, jucătorii, și staff-ul tehnic avem privilegiul să ne antrenăm și să continuăm să facem ceea ce ne place.

Ne pare rău pentru toată lumea din club, pentru suporteri, pentru angajați, pentru cei de la academie.

Încercăm să dăm totul pentru ei în acest moment, iar dacă le poți oferi astfel de momente, este întotdeauna frumos”, a spus Thomas Tuchel în cadrul conferinței de presă înaintea plecării din Londra.

ADVERTISEMENT