Fotbal intern

Fanii ar putea să revină pe stadioane din iulie! Anunţul LPF: “10% din capacitatea arenei”

09.06.2020 | 19:49
Fanii ar putea sa revina pe stadioane din iulie Anuntul LPF 10 din capacitatea arenei
ADVERTISEMENT

Fotbalul revine pe 12 iunie în Liga 1, însă fanii nu au voie să vină pe stadion încă. Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a anunţat că spectatorii s-ar putea întoarce pe arene din luna iulie.

Fanii ar putea să revină pe stadioane din iulie

U Craiova – FC Botoşani este primul meci care se va juca după reluarea sezonului în Liga 1, însă oltenii, campioni la asistenţă în actuala stagiune, nu vor avea parte de aportul publicului, la fel cum se va întâmpla şi cu restul echipelor din România.

ADVERTISEMENT

Meciurile cu porţile închise ar putea să fie o modă de scurtă durată, iar Iustin Ştefan a anunţat că FRF a venit cu propunerea ca partidele să se dispute cu 10% din capacitatea stadionului. Totul ar urma să fie pus în aplicare din luna iulie.

“S-a discutat aspectul legat de spectatori. A rămas ca în următoarele două săptămâni să evaluăm situaţia şi, în funcţie de ce se va întâmpla, e posibil ca în luna iulie să existe şi această posibilitate. FRF a venit cu o propunere interesată. 10% din capacitatea stadionului să fie cu spectatorii, care pot avea acces la meciuri.

ADVERTISEMENT

Există doctori care sunt acolo, epidemiologi, care vor avea un punct de vedere. Dacă te raportezi la Arena Naţională, ai totuşi 5000 de fani, e un număr rezonabil, ba chiar trebuie să vedem dacă există posibilitate din partea cluburilor de a controla accesul tutror acestor fani. Vedem ce se întâmplă şi cu numărul de cazuri”, a declarat Justin Ştefan.

Ministrul MTS a anunţat că se lucrează la diverse scenarii

Ionuţ Stroe a susţinut marţi, înainte de anunţul făcut de Justin Ştefan, că se lucrează la diverse scenarii pentru ca meciurile să nu se mai joace fără spectatori. Ministrul MTS a precizat că în primele săptămâni, şansele ca fanii să revină pe stadion sunt zero.

ADVERTISEMENT

“Aceasta e o idee pe care o putem pune în aplicare în funcţie de evoluţia pandemiei. În faza incipientă, meciurile de fotbal sunt fără spectatori. Ne putem gândi la acest lucru (n.r. meciuri cu spectatori), lucrăm la scenarii după care am putea permite şi prezenţa spectatorilor pe stadioane. Dar în faza iniţială mai puţin.

Scenariile la care lucrăm ţin cont de o anumită proporţionalitate între capacitatea stadionului şi anumite reguli de distanţarea socială. Nu vrem să impunem cifre exacte cum s-a făcut în alte domenii. Deocamdată, numărul cazurilor se menţine la un anume nivel, sunt ţări care au ajuns la cota zero.

ADVERTISEMENT

Noi, din păcate, încă avem constant acest număr şi aţi văzut din declaraţiile preşedintelui că există anumite îngrijorări. Decizia va fi luată cu Ministerul Sănătăţii, de altfel ne aflăm la ei pentru a discuta acest moment”, a declarat Ionuţ Stroe.

ADVERTISEMENT