CFR Cluj o va întâlni miercuri seară pe Hermannstadt în finala Cupei României Betano, iar fanii celor două formații au luat cu asalt Aradul pentru ultimul act al competiției.
Fanii celor două formații s-au strâns în Arad înainte de finala Cupei României Betano, care va începe la ora 20:30. În jurul orei 18:15, cei aproximativ 1000 de fani ai lui Hermannstadt au plecat din centrul Aradului către Arena „Francisc Neuman”, unde vor susține echipa în duelul contra lui CFR Cluj. În momentul în care au ajuns în dreptul galeriei clujenilor, suporterii lui Hermannstadt au scandat „Să vină Cupa la Sibiu!”.
Stadionul „Francisc von Neuman” din Arad va găzdui miercuri finala Cupei României Betano, dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Formația din Gruia poate câștiga trofeul după o pauză de 9 ani, în timp ce echipa lui Marius Măldărășanu poate cuceri primul trofeu din istoria clubului.
Fanii CFR-ului au luat cu asalt Aradul și vor purta niște tricouri speciale la meciul contra sibienilor. Reporterii FANATIK au surprins o parte dintre suporterii clujeni în zona de centru a orașului, iar aceștia purtau tricouri cu mesajul „Puși pe 7apte”.
De asemenea, în afara acestor tricouri, fanii formației patronate de Neluțu Varga vor avea și tricouri imprimate cu mesajul „Cupa din nou în Gruia”, acestea fiind distribuite contracost de Peluza Vișinie.
Din informațiile noastre, suporterii celor de la CFR Cluj au ajuns în jur de ora 13:00 în oraș, iar de la ora 18:30 vor pleca în corteo spre stadion, punctul de întâlnire fiind Lento Cafe.
Disputa dintre CFR Cluj și Hermannstadt se va juca cu casa închisă pe stadionul din Arad, asistența așteptată de organizatori fiind de aproximativ 11.000 de spectatori.
Pe străzile din Arad au fost impuse măsuri importante de securitate, iar Jandarmeria și Poliția este prezentă în toate zonele importante din oraș, pentru a asigura buna desfășurare a evenimentelor.
Suporterii celor de la Hermannstadt s-au strâns pe strada 1 decembrie 1918 începând cu ora 15:00 și de la 18:15 vor pleca în mod organizat către stadionul echipei UTA.
Toate detaliile legate de meciul de pe „Francisc von Neuman”, dintre CFR Cluj și Hermannstadt, sunt pe FANATIK.ro. Echipele de start, informațiile importante dinaintea startului partidei, desfășurarea confruntării în format LIVE TEXT și rezumatul video la final de joc sunt toate aici.