Suporterii CSA Steaua au început un război cu conducerea clubului din cauza faptului că echipa lui Daniel Oprița nu are drept la promovare nici în acest sezon din Liga 2 Casa Pariurilor.
După Emil Grădinescu, un alt comentator sportiv este amenințat de către suporterii CSA Steaua că i se va face plângere la CNA: „Glasul Armatei le recomandă tuturor suporterilor clubului Steaua București să trimită reclamaţii la CNA – Consiliul Național al Audiovizualului pentru comentariul mizerabil de la posturile Orange Sport si Prima Sport. Vă recomandăm să trimiteti următorul text, de două ori, o dată pentru fiecare televiziune (au transmis acelasi feed)”.
Suporterii invocă dreptul la informare și Legea audiovizualului: „Bogdan Cosmescu, comentatorul posturilor de televiziune Orange Sport 1 si Prima Sport 1, a sfidat toate regulile deontologice ale jurnalismului si a indus în eroare, în mod intentionat, publicul partidei Steaua Bucuresti – Metaloglobus din prima etapă a Ligii a 2-a.
Pe parcursul celor 95 de minute ale partidei, Bogdan Cosmescu nu a pronunțat nici măcar o secundă numele corect al echipei STEAUA BUCUREŞTI. Într-un dispret total fată de public si fată de suporterii care au urmarit partida la cele doua posturi TV, comentatorul Bogdan Cosmescu a evitat cu o vădită rea intenție să pronunțe numele corect al echipei STEAUA și a înlocuit acest nume cu următoarele cuvinte: CSA (a se citi fonetic “Ce Se A”), „echipa gazdă”, “Clubul Sportiv al Armatei”, “clubul ministerului”, etc.
Vă reamintesc că dreptul la informație este garantat de art. 31 din Constitutia României care prevede că: (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”.
De asemenea, Legea audiovizualului prevede că: Art. 3 (alin 2) – “Toţi radiodifuzorii au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor. Numele corect si oficial al echipei este CSA STEAUA Bucureşti. Literele CSA reprezinta doar forma de organizare: Clubul Sportiv al Armatei. De altfel, absolut toate cluburile sportive din România au în denumire forma de organizare: Fotbal Club (FC), Clubul Sportiv (CS), Asociatia Sportiva (AS), Clubul Sportiv Studenţesc / Municipal / Orăşenesc / Comunal (CSS, CSM, CSO, CSC).
În registrul sportiv al cluburilor, organizat de Ministerul Sportului, sunt înscrise absolut toate cluburile sportive din România. Stimaţi membri ai CNA, vă garantăm că nu veţi găsi nicăieri în acel registru un club cu numele CSA sau Ce Se A.
Potrivit legii si potrivit Regulamentului de organizare si functionare adoptat prin ordinul ministrului Apărării si publicat în Monitorul Oficial al României, clubul sportiv din subordinea MApN poartă denumire oficială de STEAUA BUCUREŞTI încă din anul 1962. Consider că jurnalistul Bogdan Cosmescu a ales să sfideze în mod intentionat realitatea si adevărul, evitând cu o ură viscerală să pronunte numele oficial al clubului STEAUA BUCUREŞTI.
De altfel, în sezonul trecut, acelasi domn Cosmescu a inventat efectiv un nume nou pentru clubul STEAUA BUCURESTI, preferând să spună CSAS (a se citi Ce Se A Se) în loc de STEAUA BUCURESTI”, e doar parte din amplul mesaj trimis de fani.
Contactat de gsp.ro, comentatorul Orange Sport 1 și Prima Sport 1 a ironizat inițiativa suporterilor de la Peluza Sud Steaua: „„CSA e CSA. Nu e așa? Așa mi-a venit să spun. Nu sunt obligat să spun Steaua București. Poate acum se vor trezi și cei de la CFR că o să ceară să li se spună CFR Cluj, nu doar CFR.
Dacă mi se spune de către CNA sau de către judecători că e obligatoriu să pronunț Steaua București, o să mă conformez. E dreptul fanilor să facă plângere. CNA va hotărî dacă au sau nu dreptate. Probabil că din frustrare fac asta și urmăresc ce spune toată lumea”.