Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Fanii FCSB-ului speră la o minune în returul de la Lyon: „Băieții merită felicitări!”. Câți români vor fi prezenți la meci

Gigi Mustaţă speră într-o remontada spectaculoasă în returul dintre Lyon şi FCSB. După 1-3 în tur, liderul Peluzei Nord are încredere că se poate întoarce soarta calificării.
07.03.2025 | 11:32
Fanii FCSBului spera la o minune in returul de la Lyon Baietii merita felicitari Cati romani vor fi prezenti la meci
Fanii FCSB-ului speră la o minune în returul de la Lyon: „Băieții merită felicitări!”. Câți români vor fi prezenți la meci. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB a pierdut cu 1-3 manşa tur din optimile Europa League, cu Lyon. Şansele de calificare s-au diminuat semnificativ după această înfrângere, returul de la Lyon fiind programat joia viitoare, de la ora 22:00.

Fanii FCSB-ului speră la o minune în returul de la Lyon: „Băieții merită felicitări!”

Liderul Peluzei Nord, Gigi Mustaţă, nu dezarmează şi are încredere că FCSB poate să facă un meci bun în Franţa. Pe terenul lui Lyon, roş-albaştrii vor fi încurajaţi de peste 2000 de oameni, care vor veni din tot colţul Europei:

ADVERTISEMENT

Echipa n-a jucat rău, nu am avut un atacant ca Bîrligea. Suntem mândri de acești băieți că au ajuns aici și am încredere că am putea scoate acolo un rezultat bun. Noi în deplasare am jucat bine. 

Mă refer și la echipele din urmă. Când era și Adrian Ilie, Sabin sau Gardoș, mai mereu am obținut rezultate bune în deplasare. Sunt mândru de acești băieți că au ajuns până aici, au umplut stadioane pe unde au fost.

ADVERTISEMENT

Suntem mândri de ei. Repet, nu am rămas pe chestia asta că ne-a scos Lyon. Mai avem un meci și de ce să nu sperăm ca rezultatul de la Lyon să fie unul bun. Echipa merită felicitată și susținută în continuare.

“Vin și români din diaspora… Avem vreo 2000 și ceva de bilete”

Suntem alături de ei și mândri de acești băieți. Avem deja bilete de avion, microbuze, nu se pune problema să nu mergem. Vin și români din diaspora… Avem vreo 2000 și ceva de bilete. 

ADVERTISEMENT

Am luat contact cu acești oameni. Noi avem un fan club în Anglia și am luat legătura cu ei. Pleacă două autocare de acolo. Vin din Germania, Austria. Am vorbit cu oamenii, nu e problemă.

ADVERTISEMENT

Această echipă este iubită. Noi vom fi alături de echipă, vom merge la bază în următoarele zile. Să îi încurajăm pe băieți și să le ridicăm moralul. Pentru că ceea ce au făcut acești băieți, calificarea în optimi de Europa League…

Noi sperăm și la meciul retur. Suntem mândri de ei, dar vrem să le ridicăm moralul pentru că acești băieți au făcut o performanță frumoasă. Nu credea nimeni că intrăm în primăvara europeană. 

Uite că am mers mai departe și lucrurile au fost frumoase pentru noi și pentru România. Coeficientul a urcat. Mă bucur că am ajuns până aici”, a spus Gigi Mustaţă la FANATIK SUPERLIGA.

Fanii FCSB-ului speră la o minune în returul de la Lyon: „Băieții merită felicitări!”. Câți români vor fi prezenți la meci