Fotbal international

Fanii interzişi pe stadion la prezentarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus!

12.07.2018 | 18:49
Fanii interziși pe stadion la prezentarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus. Aşa procedează clubul la orice transfer.

Fanii bianconeri vor fi interzişi pe stadion la prezentarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus, care va avea loc luni, 16 iulie. Conducerea clubului a luat această decizie de a face prezentarea oficială a starului portughez cu porţile închise, din motive de logistică. Politica de prezentări de jucători la Juventus nu este asemănătoare celei de la Real Madrid, acolo unde totul este organizat cu fast în faţa a zecii de mii de suporteri, aflaţi în tribune.

La Juventus moda a fost întotdeauna de a se efectua prezentarea noilor achiziţii departe de ochii fanilor, dar în faţa jurnaliştilor. Luni, Cristiano va efectua întîi vizita medicală, apoi va merge la stadionul Allianz, unde va susţine o conferinţă de presă. Vestea că nici acum clubul nu va face excepţie în ceea ce priveşte modul de prezentare al lui Ronaldo a produs multă consternare în rândul suporterilor.

Fanii interzişi pe stadion la prezentarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus! Nu s-a făcut excepţie de la politica de prezentare a clubului

Aceştia încearcă acum din răsputeri să afle când va sosi Ronaldo la Torino, zeci de mii de tifosi bianconeri dorind să-i ofere portughezului o primire de neuitat chiar pe aeroport. Şi pentru accesul la prezentarea pe stadion existaseră peste 50.000 de cereri. Oricum, niciodată Torino nu s-a aflat într-o asemenea fierbere ca acum, din momentul în care transferul lui Cristiano Ronaldo la campioana Italiei a devenit oficial. Imaginaţia patronilor din Torino nu are limite şi aşa au apărut deja pizza CR7 şi îngheţata CR7.

Fanii interziși pe stadion la prezentarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus.. Au fost peste 50.000 de cereri, dar clubul a spus nu
Fanii interziși pe stadion la prezentarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus.. Au fost peste 50.000 de cereri