Fanii lui Ajax au început „războiul” cu Real Madrid înainte de meci! Ce au făcut în centrul orașului. Video

Alin Miu   
în Champions League
05/03/2019, 20:13
Fanii lui Ajax au început „războiul” cu Real Madrid înainte de meci! Ce au făcut în centrul orașului. Video
Fanii lui Ajax au început „războiul” cu Real Madrid înainte de meci

Ajax are de recuperat un handicap de un gol în returul cu Real Madrid din optimile Ligii Campionilor. Totuși, „lăncierii” sunt nevoiți să înscrie de două ori pe Santiago Bernabeu, după ce au pierdut cu 1-2 în tur. La 1-0, tot Real se califică datorită golurilor înscrise în deplasare.

Fanii lui Ajax au început „războiul” cu Real Madrid înainte de meci

Fanii lui Ajax sunt încrezători că favoriții lor pot reuși minunea și au luat cu asalt Madridul. Olandezii s-au distras în mod pașnic în centrul orașului, chiar dacă la un moment dat fanii lui Real au încercat să-i enerveze, punând un steag cu emblema Realului la balcon. Suporterii olandezi au găsit un mod inedit de a se răzbuna, luând la țintă steagul cu mingea de fotbal.

Frenkie De Jong, jucătorul transferat de Barcelona în iarnă, dar care va evolua la Ajax până în vară, a dezvăluit cu șefii clubului catalani i-au transmis să o elimine pe Real în momentul când a semnat cu Barcelona.

Ajax reușea o mare victorie împotriva lui Real Madrid, chiar pe Santiago Bernabeu, în sezonul 1995/96. Atunci, „lăncierii” se impuneau cu 2-0 în faza grupelor Ligii Campionilor, iar la finalul partidei fanii madrileni aplaudau echipa adversă. 1995 a fost anul în care Ajax a reușit să câștige Liga Campionilor.

Real Madrid nu vine deloc cu un moral grozav înaintea acestui joc. A pierdut două meciuri la rând cu marea rivală Barcelona. Primul în Cupa Regelui, scor 0-3, în semifinale, iar cel de-al doilea în campionat, scor 0-1, rezultat în urma căruia Barcelona s-a distanțat la 12 puncte în fața rivalei.

Totuși, în Liga Campionilor, Real Madrid este echipa numărul 1 de trei sezoane, cucerind de fiecare dată trofeul în toată această perioadă. În jocul cu Ajax nu va evolua Sergio Ramos, care a primit un cartonaș galben intenționat în tur pentru a fi suspendat la retur.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles