CFR Cluj a primit duminică vizita celor de la Oțelul Galați, în etapa cu numărul 21 a SuperLigii României. Fanii echipei ardelene sunt nemulțumiți de rezultatele din ultima perioadă, iar aceștia au avut un mesaj pentru Dan Petrescu, chiar în ziua în care acesta a împlinit 57 de ani.
Dan Petrescu și-a aniversat ziua de naștere pe bancă, la meciul dintre CFR Cluj și Oțelul Galați. Formația din Gruia vine după succesul cu Rapid, din Cupa României Betano, în urma căruia și-a asigurat calificarea în faza sferturilor.
Chiar și așa, în campionat ardelenii au două partide consecutive fără victorie, iar fanii l-au taxat pe Dan Petrescu la meciul cu Oțelul. Chiar în ziua în care a împlinit vârsta de 57 de ani, suporterii și-au arătat nemulțumirea față de rezultatele slabe din ultima perioadă.
În direct pe Digi Sport, comentatorul Andrei Preotu a dezvăluit că fanii i-au cerut „Demisia” lui Dan Petrescu, chiar de ziua sa.
În conferința de presă premergătoare partidei CFR Cluj – Oțelul Galați, din etapa a 21-a din SuperLiga, tehnicianul ardelenilor a atras atenția că mai are 2 ani și jumătate de contract.
„Întrebați-l pe patron. Ar fi normal să ne întâlnim și să vedem ce putem face în continuare la echipă ca să fie bine. Trebuie să vedem care sunt jucătorii pe care îi putem aduce, jucătorii care trebuie să plece.
Asta nu pot să o decid eu, ci patronul. Dacă nu știați, mai am 2 ani și jumătate de contract. Asta ca să știți! Eu sunt la dispoziția clubului. Dacă clubul are alte priorități, nu pot să mai fac nimic.
După meciul ăsta trebuie să ne întâlnim și să vorbim. Așteptăm meciul ăsta, iar după voi fi la Cluj. Dacă cineva din club vrea să mă vadă, sunt aici.
După avem o vacanță foarte scurtă, iar pe 1 sau 2 ianuarie trebuie să fim înapoi. Vacanța e foarte mică”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă dinaintea partidei cu Oțelul.