Fotbal intern

Fanii lui Dinamo, amenințări violente pentru Ionuț Negoiță: ”Tare mi-e că vom urca câteva etaje…”

30.06.2019 | 10:56
Fanii lui Dinamo amenintari violente pentru Ionut Negoita Tare mie ca vom urca cateva etaje

Fanii echipei Dinamo București își continuă războiul cu oficialii clubului, ultima ”ispavă” a acestora fiind o postare pe rețelele de socializare în care îl amenință pe Ionuț Negoiță. ”Câinii” au avut o vară extrem de agitată, după ce suporterii au protestat vehement la demiterea lui Mircea Rednic și au intrat în cantonamentul de la Săftica și au blocat prezentarea oficială a noului antrenor Eugen Neagoe.

Fanii lui Dinamo, amenințări pentru Ionuț Negoiță: ”Bagă bani”

După ce oficialii clubului Dinamo i-au reziliat contractul Mircea Rednic, fanii au mers la hotelul Rin deținut de Ionuț Negoiță și l-au amenințat pe acesta și pe președintele Bogdan Bălănescu. De furia suporterilor nu au scăpat nici Ionel Dănciulescu sau noul manager general Florin Prunea, cărora li s-a cerut să plece de la club și să nu se mai asocieze cu actualul patron.

Ionuț Negoiță a spus în mai multe rînduri că își dorește să vândă clubul și chiar i-a făcut o propunere în acest sens lui Mircea Rednic dar care nu s-a concretizat. Apele păreau că s-au liniștit odată cu plecarea echipei în cantonamentul din Spania, de la Marbella, dar fanii au revenit pe rețelele de socializare cu o nouă amenințare la adresa patronului. ”Negoiță, trezește-te! Bagă bani că vin primele 3 etape și tare mi-e că vom urca câteva etaje….”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a suporterilor de la Peluza Cătălin Hâldan.

Ionuț Negoiță stând de vorbă cu spectator la un meci pe Arena Națională

Dinamo a făcut nouă transferuri în această vară

Odată cu aducerea antrenorului Eugen Neagoe și a lui Florin Prunea în staful administrativ, Dinamo București a realizat în această vară nouă transferuri. După ce i-au adus pe Cătălin Straton, Alexandru Răuță, Andrei Sin, Florin Bejan, Slavko Perovic, Gabriel Moura, Kevin Bru și Riccardo Piscitelli, ”câinii” au anunțat duminică transferul mijlocașului portughez Armindo Rodrigues Mendes Furtado Brito.

FANATIK este alături de Dinamo în cantonamentul de la Marbella, acolo unde tehnicianul Eugen Neagoe pune bazele pentru viitorul sezon în care obiectivul este intrarea în play-off-ul Ligii 1. ”Câinii” vor avea un start de foc în viitoarea stagiune, urmând să întâlnească în primele trei etape formații angrenate în cupele europene: FC Viitorul, U Craiova și CFR Cluj.