Fotbal intern

Fanii lui Dinamo cer socoteală investitorilor spanioli. “Vrem să ştim dacă s-au achitat datoriile!”

19.08.2020 | 12:25
Fanii lui Dinamo cer socoteala investitorilor spanioli Vrem sa stim daca sau achitat datoriile
ADVERTISEMENT

Dinamo a intrat în era spaniolă, după ce Ionuţ Negoiţă a acceptat vânzarea clubului din Ştefan cel Mare unui grup de investitori din patria lui Cervantes. Însă, deşi acest lucru ar părea semnalul ieşirii din criză, lucrurile sunt pe departe de a se fi lămurit şi, dimpotrivă, există foarte multe îndoieli în privinţa noilor proprietari.

Aceste suspiciuni au sporit, după ce foste legende ale clubului şi-au expus făţiş neîncrederea faţă de noii acţionari, considerând că în spatele preluării clubului se ascund anumite intenţii care nu sunt în folosul lui Dinamo, dar, deocamdată, toate acestea sunt simple supoziţii.

ADVERTISEMENT

Fanii lui Dinamo sunt nemulţumiţi şi de faptul că nimeni din noua conducere nu a solicitat o întrevedere cu executivul programului Doar Dinamo Bucureşti, datorită căruia clubul mai există încă acum, pentru că s-au achitat anumite plăţi restante către jucători. Suporterii deţin 27 la sută din acţiuni şi cer să fie luaţi în considerare la discuţii de către investitorii spanioli.

Pretenţiile suporterilor lui Dinamo, neluate deocamdată în seamă de spanioli

Prezent în emisiunea ProSport Live unul dintre membrii grupului executiv din DDB, Alexandru Anghel, a profitat de faptul că poate pune întrebări lui Dorin Şerdean, cel care a intermediat vânzarea clubului de către Ionuţ Negoiţă spaniolilor.

ADVERTISEMENT

Alexandru Anghel a cerut, în numele tuturor celor înscrişi în programul DDB, să fie informaţi dacă noua conducere a reuşit să rezolve din datoriile pe care le are Dinamo, în special salarii restante faţă de jucători şi antrenori şi că momentan nu se doreşte restituirea banilor împrumutaţi de către suporteri în perioada lui Negoiţă.

Se cere plata a câtorva sute de mii de euro

„Știu că trebuia să vină niște bani de la investitorii spanioli, pentru că sunt niște plăți urgente de câteva sute de mii de euro. Aș dori, dacă se poate, să îmi confirme domnul Șerdean că au apărut respectivii bani și că s-au făcut plățile pentru aceste datorii urgente” – Alexandru Anghel

Răspunsul lui Dorin Şerdean a fost unul ambiguu, dar suficient pentru a se înţelege că momentan spaniolii nu au achitat absolut nimic. „În momentul ăsta nu pot să vă confirm. Am zis în momentul ăsta. Azi e altceva. Astăzi ar putea apărea banii. Acum nu pot să confirm”.

ADVERTISEMENT

Nu cer urgent restituirea împrumuturilor

Suporterii doresc, pentru a avea încredere în noua conducere, ca aceste lucruri prioritare pentru echilibrul financiar al lui Dinamo, să fie cât mai repede rezolvate, altminteri vor lua atitudine.

„Pretențiile noastre sunt să se echilibreze cât mai repede balanța financiară a clubului. Pentru asta este nevoie de aproximativ trei milioane de euro” – Alexandru Anghel

Jucătorii trebuie aduşi cu salariile la zi

„Nu considerăm că este prioritară restituirea împrumuturilor. Prioritar este să se echilibrezi finanțele unei companii. Eu sunt de meserie și știu despre ce vorbesc” – Alexandru Anghel

„E vorba de datorii către jucători, către terți, datorii care nu pot fi amânate. Am înțeles că se dorește jucarea meciurilor pe Arena Națională, trebuie o plată în avans. MAi sunt și altele pe care sunt convins că le poate spune și domnul Șerdean” – Alexandru Anghel

Tags: