Fotbal intern

Fanii lui Dinamo i-au plătit restanțele lui Borja Valle! Suma uriașă achitată de DDB

17.03.2021 | 16:00
Fanii lui Dinamo iau platit restantele lui Borja Valle Suma uriasa achitata de DDB
Fanii echipei Dinamo București i-au plătit restanțele fostului mijlocaș Borja Valle prin donațiile strânse cu ajutorul Programului DDB. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Fanii echipei Dinamo București i-au plătit restanțele fostului mijlocaș Borja Valle prin donațiile strânse cu ajutorul Programului DDB.

Jucătorul spaniol, plecat în iarnă din ”Groapă” după ce nu a înscasat niciun ban din contract, a fost unul dintre puținii care nu au acceptat să negocieze șa eșalonare a datoriilor și și-a cerut drepturile integral.

ADVERTISEMENT

Mijlocașul spaniol a avut unul dintre cele mai mari salarii la Dinamo dintre jucătorii aduși în era lui Pablo Cortacero, el avâns un salariu de 32.500 de euro pe lună.

Borja Valle și-a luat restanțele financiare de la fanii lui Dinamo

În încercarea de a salva clubul de la faliment și pentru a ajuta ca echipa sa-și ia licența în sezonul viitor, fanii lui Dinamo au început să strângă bani pentru a achita datoriile, iar ultimul pe lista jucătorilor care și-au încasat restanțele salariale este Borja Valle.

ADVERTISEMENT

”Ultima plată efectuată de Dinamo este către unul dintre jucătorii aduşi de acţionarul majoritar în condiţii financiare exorbitante, mult peste media salarială pe care şi-o pot permite toate cluburile din Liga 1, nu doar clubul nostru!”, au anunțat suporterii pe pagina de Facebook.

”Dinamo a plătit astăzi 463.273 LEI către BORJA VALLE. Salariul pe 4 luni, din septembrie până în decembrie. Sunt bani promişi prin contract jucătorului de către acţionarul majoritar iresponsabil, în numele clubului Dinamo! Sunt bani mulţi, pe care Cortacero ştia că nu îi va aduce în club niciodată”, au continuat fanii.

ADVERTISEMENT

Fani Dinamo restanțe Borja Valle

Cea mai mare plată facută de fani către un jucător

”O ofertă salarială absolut aiuritoare, care se adaugă altor oferte, la fel de iresponsabile, prin care intenţiona să îngroape Dinamo, cel mai probabil! (…) DDB a făcut eforturi pentru a obţine înţelegeri cu jucătorii şi alţi angajaţi, eforturi care în unele cazuri, majoritatea, s-au concretizat, însă în altele nu.

Aşa că suntem obligaţi să plătim, dacă vrem să luam licenţa şi să supravieţuim! Contractul lui Borja Valle este cea mai mare plată făcută de Dinamo către jucătorii aduşi de conaţionalul lor”, se mai arată în comunicatul DDB.

ADVERTISEMENT

Membrii Programului DDB au anunţat că mai au de achitat datorii de 550.000 de euro pentru a lua licenţa în vederea participării în sezonul 2021/2022 al Ligii 1. Din informaţiile pe care le-au oferit fanii-acţionari, datoriile au pornit de la suma astronomică de 1,2 milioane de euro, dar prin negocieri, bilete vândute şi înscrieri în Programul DDB, acestea au scăzut.

ADVERTISEMENT
Tags: