Fotbal intern

„Câinii” iau cu asalt Giurgiu. Au închiriat toată tribuna

Un meci cât un sezon pentru Dinamo Bucureşti în etapa a 26-a din Liga 1 Betano, pe terenul celor de la Astra Giurgiu.
„Câinii” iau cu asalt Giurgiu. Au închiriat toată tribuna

Băieţii lui Vasile Miriuţă au nevoie de victorie pentru a fi siguri de calificarea în playoff-ul Ligii 1, după ce au scăpat printre degete cele 3 puncte în derby-ul cu Steaua, scor 2-2, în momentul în care Teixeira a adus egalarea în prelungirile meciului. Acum Dinamo va căuta să câştige pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu să intre în top 6 din Liga 1. 

Peste 4.000 de fani ai lui Dinamo au anunţat că vor face deplasarea la Giurgiu şi vor umple aproape jumătate din stadionul Astrei, care are o capacitate de 8.500 de locuri. 

Dinamoviştii vor sta grupaţi în tribună

„Vom fi în jur de 4.000 de câini la acest joc, am cerut şi am primit acceptul de mai multă vreme pentru a avea toată tribuna a II-a. Înmod normal, trebuia să ni se dea un sector de 600 de locuri şi de restul să ne luăm bilete în diverse zone, dar a rămas toată tribuna ca să stăm grupaţi”, au susţinut liderii suporterilor dinamovişti. 

Nu este prima dată când cele două cluburi ajung la un acord cu privire la biletele suporterilor dinamovişti. Diferenţa dintre tratamentul de care se bucură dinamoviştii şi cel pe care l-au primit steliştii este ca cea de la cer la pământ. În trecut oficialii astrali au vândut tichetele pentru fanii roş-albaştri chiar şi cu 100 de lei. 

Partida dintre cele două echipe va avea loc sâmbătă, de la ora 20:45, în acelaşi timp cu CSMS Iaşi – Viitorul. Astra Giurgiu este deja calificată, după ce Viitorul a trecut de FC Botoşani în runda precedentă, în timp ce pentru ultimele două locuri din playoff lupta se dă în trei. 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 850. 32 pagini + CD. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri