Arena Națională va găzdui în această seară partida din etapa cu numărul cinci din UEFA Europa League, dintre FCSB și Olympiacos, iar peste 40.000 de spectatori sunt așteptați să ia parte la acest duel. Campioana României speră la un rezultat pozitiv în fața grecilor.
FCSB – Olympiacos este capul de afiș al serii în etapa cu numărul cinci de Europa League. Clasată pe un loc ce duce direct în primăvara europeană, campioana României va avea parte de o susținere considerabilă pe Arena Națională.
Potrivit estimărilor, peste 40.000 de fani vor lua parte la meciul dintre cele două formații, iar grecii au primit și ei 2.700 de bilete pentru acest joc. Cu câteva ore înaintea partidei, aceștia au ocupat în totalitate Centrul Vechi al capitalei și au cântat pentru favoriții lor.
Reporterii FANATIK prezenți în Centrul Vechi au discutat cu câțiva dintre suporterii lui Olympiacos. Grecii s-au declarat optimiști înaintea meciului și chiar au vorbit despre jucătorii care ar putea face diferența în această seară.
„Să câștigăm, nu contează scorul, important este să câștigăm. Vom fi 5.000, da. Am venit cu mașina, dar mulți au decis să vină cu avionul. Noi am venit din Salonic. O să fie grozav. Așteptăm un meci bun și sperăm că Olympiakos va câștiga.
Știm că FCSB a câștigat cu PAOK și este cea mai bună echipă din România. Ne-a plăcut că a câștigat cu PAOK, vrem mereu ca adversarii noștri să piardă. Mizăm pe El Kaabi, dar și pe jucătorii tineri Mouzakitis și Kostoulas.
Cred că vom fi mai gălăcioși decât românii. Vom bate cu 3-1”, au declarat suporterii lui Olympiacos, în exclusivitate pentru FANATIK.
Adrian Mutu a vorbit și el pentru FANATIK înaintea meciului dintre FCSB și Olympiacos. Campioana României nu a pierdut niciun meci pe teren propriu în actuala ediție de Europa League, reușind să surclaseze Riga FS și Midtjylland.
„Da, Olympiacos favorită. Noi practic anulăm valoarea superioară și forma lor bună cu forța suporterilor și vacarmul lor. Când FCSB a jucat pe Arena Națională cu stadionul plin mereu a făcut surprize mari.
Poate să îi bată pe Olympiacos fără problemă. Cred că FCSB a avut asta în ADN-ul ei și încă are. Este capabilă să ducă aceste meciuri, are jucători valoroși care pot face față”, a spus Adrian Mutu în exclusivitate la „DON Mutu”.