Fotbal international

Fanii Parmei îl cer pe Mihăilă titular: “A fost liderul de pe teren în minutele jucate”

18.02.2021 | 17:40
Fanii Parmei il cer pe Mihaila titular A fost liderul de pe teren in minutele jucate
ADVERTISEMENT

Fanii Parmei îl cer pe Valentin Mihăilă titular în partida de campionat pe care “cruciații” o vor disputa cu Udinese duminică. Aceștia consideră că fostul jucător al Craiovei a fost liderul echipei în momentele în care a intrat pe teren iar tehnicianul Roberto D’Aversa ar trebui să îi ofere mai mult credit.

Valentin Mihăilă a intrat pe teren din postura de rezervă atât în înfrângerea cu Bologna cât și în cea împotriva celor de la Verona, evoluând sub 45 de minute acumulat.

ADVERTISEMENT

Suporterii au lansat un editorial pe site-ul ParmaLive  cu titlul: “E timpul lui Mihăilă: românul nu mai poate sta pe bară”. Fanii speră ca D’Aversa să îi ia în considerare șî să îl introducă titular pe Mihăilă în curând.

Fanii Parmei îl cer pe Mihăilă titular: “A fost liderul de pe teren în minutele jucate”

“Valentin Mihăilă este cel mai în formă jucător de la Parma. Tânărul fotbalist român încă nu a primit șansa de a începe titular vreun meci de campionat. Cu toate astea, aparițiile sale din finalurile de meci au fost notabile. Și-a demonstrat calitățile. 

ADVERTISEMENT

A avut probleme în startul sezonului, din cauza unei accidentări, dar munca alături de echipă se vede acum. Odată revenit a găsit un compartiment ofensiv aglomerat și i-a fost greu să se impună. După debutul cu Torino, în care a arătat clar ce poate. Cu Atalanta a impresionat pe toată lumea, dar a prins tot mai puține minute, chiar dacă a înscris în meciul de Cupă cu Lazio.

Mihăilă a arătat că poate aduce acea sclipire, acea schimbare de ritm pe care jocul Parmei nu o are în acest moment. Chiar dacă nu e suficient de matur, a demonostrat personalitate, a fost liderul de pe teren în minutele jucate”, a fost textul lui Niccolo Pasta, în rubrica Focus de pe site-ul ParmaLive.

ADVERTISEMENT

Parma are meci greu cu Udinese

Parma, aflată în bătălia pentru evitarea retrogradării, o întânlește pe ocupanta locului 14 din Serie A, Udinese, care se va dovedi un adversar dificil. Pe lângă prezența în teren a lui Rodrigo De Paul, unul dintre cei mai buni playmakeri din fotbalul european, formația din Udine aliniază un sistem 3-5-2 care se dovedeșt a fi dificil de contracarat.

În benzi se află Zeegelaar și Stryger Larsen care deseori obligă extremele adverse să coboare în zona defensivă pentru a se apăra efectiv. Cum Parma are nevoie disperată de puncte Roberto D’Aversa este pus într-o situație dificilă în alegerea primului 11.

ADVERTISEMENT

Presa din Italia consideră că tehnicianul Parmei va alinia un 4-3-3 la start format din: Sepe – Gagliolo, Osorio, Bani, Conti – Kurtic, Brugman, Kucka – Gervinho, Cornelius, Karamoh. Românul cu cele mai mari șanse să evolueze din primul minut este anunțat Dennis Man, care este posibil să îl înlocuiască pe Karamoh în formula de start.

ADVERTISEMENT