Fotbal intern

Fanii Rapidului au făcut show cu FCSB 2! I-au înjurat pe rivali şi au cântat imnul echipei în Berceni! Video

14.09.2018 | 21:23
Fanii Rapidului au făcut show cu FCSB 2

Rapid a învins-o pe FCSB 2, scor 2-0, în etapa a patra din Liga 3, iar fanii giuleştenilor au făcut show la meci. Chiar dacă au anunţat că nu vor veni la partida care s-a jucat vineri în baza de pregătire a vicecampionei României din Berceni, aproape 30 de rapidişti au venit să-i susţină pe jucătorii antrenaţi de Constantin Schumacher.

La finalul meciului, jucătorii rapidişti au sărbătorit victoria alături de fanii echipei. Suporterii au cântat imnul echipei, “Suntem peste tot acasă”, iar apoi au început să scandeze împotriva celor de la FCSB. Acelaşi lucru l-au făcut şi fotbaliştii lui Rapid, care au scandat trivialităţi în vestiar la adresa rivalei. VEZI VIDEO AICI.

Fanii Rapidului au făcut show cu FCSB 2

Chiar dacă au fost prezenţi aproape 30 de fani ai Rapidului, aceştia au cântat pe toată durata partidei. La meciul disputat în Berceni au fost prezenţi Nicolae Dică, Mihai Stoica şi mijlocaşul Mihai Roman. De cealaltă parte, rapidiştii au fost însoţiţi de Daniel Pancu, Ovidiu Burcă şi Victor Angelescu, noul investitor al giuleştenilor. Daniel Pancu, plecat în vară de la Rapid Bucureşti, a urmărit meciul separat.

Peluza Nord – Rapid Bucureşti a boicotat meciul cu FCSB 2

Cu o zi înaintea meciului FCSB 2 – Rapid, fanii din Peluza Nord a giuleştenilor au anunţat că nu vor fi prezenţi în tribune la partida jucată în baza de la Berceni. Aceştia au susţinut că sunt nemulţumiţi de faptul că au primit doar 25 de bilete pentru întâlnirea din etapa a patra din Liga 3.

Peluza Nord nu va face deplasarea la meciul cu fcsb 2! Hotărârea vine ca urmare a faptului că suporterii rapidiști au rezervate pentru acest meci doar 25 de bilete, lucru cu adevărat insultător, având în vedere popularitatea de care Rapidul se bucură atât pe plan local, cât și pe întreg teritoriul României. Tindem să credem că prezența noastră la partida de vineri nu a fost dorită de la bun început, iar locul de disputare a fost special ales pentru ca echipa să nu beneficieze de susținerea suporterilor. Dorim să tragem un semnal de alarmă conducătorilor fotbalului românesc, care permit prin atitudinea lor pasivă ca astfel de lucruri să se întâmple în continuare. Atâta timp cât astfel de decizii se iau sub acoperirea regulamentelor, FRF este doar un complice la deciziile unor oameni dubioși, care urmăresc numai interesele proprii financiare sau care conduc cluburi de fotbal, deși au antecedente penale și pedepse cu executare cauzate de ilegalități în fotbal.

Amintim că și etapa trecută, în deplasarea de la Popești-Leordeni, galeria noastră a primit doar 150 de tichete, oferite selectiv la prețul nejustificat de 50 de lei. În același timp, organizatorii împărțeau invitații gratuite cetațeniilor din comună, cum s-a întâmplat și cu o parte din biletele destinate rapidiștilor, înainte de a anunța decizia de neprezentare. În două deplasări ale sezonului, ne-am lovit de două atitudini ostile ale gazdelor. Situații asemănătoare s-au ivit și în sezonul trecut din Liga a IV-a, când rapidiștilor le-a fost interzis accesul la nu mai puțin de 5 din 13 deplasări. Indiferent de piedici vom continua să luptăm pentru Rapid și libertatea suporterilor. Hai Rapidu’!”, a fost anunţul făcut de fanii lui Rapid Bucureşti.

Fanii Rapidului au făcut show cu FCSB 2
Fanii Rapidului au făcut show cu FCSB 2