Coregrafie „pe pământ” a fanilor lui U Cluj! Vor planta o întreagă pădure la marginea orașului

Eduard Popa    Alexandru Ivanovici   
în Fotbal intern
21/03/2019, 18:43
Coregrafie „pe pământ” a fanilor lui U Cluj! Vor planta o întreagă pădure la marginea orașului GALERIE FOTO
Fanii Universitatea Cluj vor planta o pădure la marginea orașului

Suporterii celor de la Universitatea Cluj vor organiza duminică, 24 martie, o acțiune dedicată Centenarului clubului clujean. Astfel, membrii Peluzei Șepcilor Roșii vor participa la o acțiune de împădurire într-o zonă aflată între municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești. Activitatea poartă denumirea „Pădurea Unor Inimi Românești” și a pornit de la ideea regretatului Radu Țenter, membru în peluza Șepcilor Roșii care și-a pierdut recent viața în urma unui tragic accident de mașină.

Fanii Universității Cluj-Napoca vor planta o pădure la marginea orașului

Astfel, suporterii vor planta o pădure în formă de inimă, care va avea în mijloc litera U. Contururile celor două simboluri vor fi evidențiate prin pini negri, iar în interiorul inimii vor fi plantați puieți de păducel roșu. Zonele exterioare vor fi împădurite cu sălcioară, vișin turcesc și corn, anunță Radio România Cluj. Membru al Peluzei Șepcile Roșii, Yosef Krishan, povestește că ideea a fost a lui Radu Țenter, fiul fostului selecționer al României, Marcel Țenter: „Acțiunea ”Pădurea ”U”nor Inimi Românești” a început în urmă cu șase luni, când, în urma unui sondaj realizat printre suporterii Universității Cluj, am ajuns la concluzia că cel mai frumos proiect pe care l-am putea face noi, ca suporteri, pentru Universitatea și pentru comunitatea Clujului ar fi o împădurire. Regretatul nostru prieten Radu Țenter a venit cu ideea de a crea o inimă, dacă se poate chiar undeva în oraș.”

Acțiunea a fost gândită astfel încât să fie una durabilă, iar în acest sens fanii au apelat la sprijinul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca: „Știam că USAMV Cluj deține o mare parte dintre terenurile agricole din zonă și, posibil, ar avea o deschidere față de acest proiect. Așa a și fost. Am primit terenul, ne-au ajutat cu partea de expertiză, cu specialiști, inclusiv cu partea de voluntariat a studenților din USAMV”, a mai spus cel poreclit „Arabul”, pentru sursa citată.

Terenul unde fanii celor de la Universitatea Cluj vor planta o pădure la marginea orașului Cluj-Napoca

Sportivii de la Universitatea Cluj, invitați speciali la împădurire

La împădurirea de duminică, alături de fanii de la Peluza Șepcilor Roșii, vor participa și o parte dintre sportivii lui U. Printre aceștia se vor număra și baschetbaliștii de la U-BT Cluj: „Decizia de a participa am luat-o datorită faptului că împreună suntem U, așa cum avem și un hastag. Chiar dacă ne separă faptul că unii sunt în teren, unii în afara terenului, U și spiritul lui U cred că este în fiecare dintre noi. Este o acțiune foarte frumoasă și o să fim prezenți. Noi o să avem meci sâmbătă, încă nu știm exact numele jucătorilor care vor veni, dar o să încercăm să venim cât de mulți putem. Și, alături de seniori, încercăm să aducem cât mai mulți juniori ai clubului”, a povestit vicepreședintele secției de baschet, Mircea Cristescu.

De asemenea, și echipa de fotbal a adresat un mesaj de susținere pentru proiectul fanilor săi:

🌳💯 Peluza Șepcile Roșii, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca (USAMV)…

Gepostet von FC Universitatea Cluj am Mittwoch, 20. März 2019

Acțiunea de împădurire a suporterilor Universității se va desfășura pe parcursul a patru duminici. Pentru ca arborii plantați să aibă o rată mare de prindere, în vârful dealului au fost amenajate și două rezervoare de apă, care vor iriga puieții plantați.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles