Fotbal intern

Fanii Universității Craiova au venit să îi încurajeze pe „lei” înainte de meciul cu Dinamo. Foto și video

05.02.2021 | 18:57
Fanii Universitatii Craiova au venit sa ii incurajeze pe lei inainte de meciul cu Dinamo Foto si video
ADVERTISEMENT

Fanii Universității Craiova se pregătesc așa cum se cuvine de meciul cu Dinamo și au venit la stadionul „Ion Oblemenco” pentru a-i încuraja pe „leii din Bănie.” Suporterii au afișat și un mesaj: „Ura noastră pentru ei / Motivație pentru lei.”

Jucătorii au ieșit să îi salute pe cei peste 100 de oameni care au venit să le transmită faptul că acest duel reprezintă unul dintre cele mai importante pentru suflarea oltenească și că un rezultat nefavorabil nu este acceptat.

ADVERTISEMENT

În așteptarea noului antrenor, „juveții” trebuie să facă o figură frumoasă în derby-ul cu Dinamo. Marinos Ouzounidis va fi prezent în tribune și își va vedea viitorii elevi la treabă.

Fanii Universității Craiova au venit să îi încurajeze pe jucători înainte de meciul cu Dinamo: „Ura noastră pentru ei, motivație pentru lei!”

Chiar dacă nu pot fi prezenți pe stadion, suporterii Universității Craiova au vrut să fie alături de favoriți și au venit la stadionul „Ion Oblemenco” pentru a-i îmbărbăta înainte de meciul cu Dinamo. Cei peste 100 de ultrași prezenți au afișat un banner cu un mesaj sugestiv și au scandat minute în șir împotriva rivalilor din București.

ADVERTISEMENT

„Hai, băieți, ăsta este cel mai tare meci al nostru, trebuie să îi mâncăm pe ăștia. Indiferent de ce se întâmplă, noi trebuie să îi mâncăm!

fani Universitatea Craiova
„Ura noastră pentru ei, motivație pentru lei.” a fost mesajul ultrașilor olteni

Nu contează că luăm șase, șapte cartonașe galbene, dar să îi mâncăm! Pentru noi, ăsta este cel mai important meci. Dacă putem să le dăm șapte, șapte să le dăm,” a fost discursul rostit de unul dintre fanii prezenți.

ADVERTISEMENT

 „Va fi un meci special, cunosc foarte bine ce înseamnă rivalitatea dintre cele două echipe pentru că am jucat la Craiova şi am fost antrenor în urmă cu câţiva ani la Universitatea,” a spus Ionel Gane, antrenorul lui Dinamo, înainte de meci.

Universitatea Craiova va avea un nou antrenor. Marinos Ouzounidis va semna actele în ziua meciului cu Dinamo

Marinos Ouzounidis este noul antrenor al Universității Craiova. Tehnicianul grec, care a acumulat experiență în campionatul Grecieii și în cel al Ciprului, dar și în grupele UEFA Champions League, își va începe mandatul după jocul cu Dinamo. Conform spuselor lui Sorin Cârțu, Ouzounidis va semna actele în ziua meciului și va fi prezent în tribune:

ADVERTISEMENT

„Joi s-a stabilit numirea lui Ouzounidis. Nu ne-a surprins, el era în analiză mai de mult, erau 3-4 în discuţie. Mâine se semnează actele, 99 la sută el va fi instalat. Nu e pentru meciul cu Dinamo, mai mult ca sigur pentru meciul de la Botoşani. Îl vom prezenta echipei între timp. A antrenat echipe bune din Grecia, are CV bun, e tip vertical, vrea să i se repecte principiile, a fost şi fotbalist tare, lider de vestiar.

Era la curent cu ce se întâmplă la Craiova, s-a pus bine la punct, aşa a părut la videoconferinţa care am avut-o, ştia ce se întâmplă la Craiova, despre jucători. Obiectivele sunt aceleaşi, cupele europene şi dacă putem să recuperăm pentru a ne bate la titlu, fiindcă sunt destul de multe puncte puse în joc. Obligaţia jucătorilor este să respecte ce spune noul antrenor, el face strategia” a declarat Sorin Cârţu, la Digisport.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – Dinamo: 1,62 este cota pentru “1 solist”. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT