Fără doar și poate, sistemul de arbitraj video a făcut ca foarte multe decizii, luate greșit în teren, să fie corectate ulterior, dar a adus și foarte multe controverse, mai ales atunci când cei aflați în camera VAR caută până și cel mai mic contact din careu pentru a dicta o lovitură de la 11 metri. Un studiu realizat pe baza suporterilor englezi arată că 75% dintre fani sunt contra acestui sistem.
Într-un chestionar realizat de principalul grup de suporteri din Marea Britanie, 8.000 de fani ai celor 20 de cluburi din Premier League au fost întrebați despre utilitatea VAR-ului de la implementare și până în prezent, iar foarte mulți suporteri s-au arătat a fi împotrivă.
90% dintre aceștia au dezvăluit că nu au fost de acord încă de la început cu introducerea tehnologiei VAR, iar 91% sunt de părere că VAR a influențat negativ jocul în ceea ce privește sărbătorirea golurilor, când de multe ori fotbaliștii explodează de fericire, iar reușita le este anulată după câteva secunde.
94% dintre suporteri sunt de părere că vizionarea fotbalului din fața televizorului este mult mai plictisitoare cu VAR. 74% sunt de părere că arbitrajele nu au devenit mai bune, cu toate că centralii pot revedea fazele, în timp ce 86% sunt îngrijorați de faptul că VAR va avea o putere și mai mare începând cu 1 iunie, atunci când se vor putea întoarce și deciziile de la cornere sau cele privind al doilea cartonaș galben.
Thomas Concannin, unul dintre autorii studiului, a tras concluziile după acest sondaj de opinie. El a explicat că suporterii sunt deranjați de mai multe aspecte, nu doar de deciziile de arbitraj, iar printre acestea se numără timpul de analizare și lipsa spontaneității.
„Aceste rezultate arată că fanii vor abolirea VAR. Avem VAR de atât de mult timp încât am văzut deja impactul negativ pe care l-a avut asupra sportului. Oamenii sunt deranjați de timpul necesar, de lipsa de precizie și de modul în care a eliminat spontaneitatea. Îi ia fotbalulului ceea ce ar trebui să fie esențial. Ia din momentele sale speciale”, a explicat Concannin pentru BBC.
De-a lungul timpului nu doar suporterii s-au opus sistemului VAR, ci chiar și echipele din Premier League. În 2024, Wolverhampton Wanderers a lansat un vot pentru eliminarea arbitrajului video, însă nu a mai reușit să aducă pe nimeni de partea sa, fiind singura dintre cele 20 de echipe care a optat pentru această variantă. Premier League a dat un răspuns sondajului realizat recent și a explicat că experiența VAR s-a îmbunătățit foarte mult în ultima perioadă.
„Acuratețea deciziilor a fost de 96-97% de la introducerea VAR, în timp ce întârzierile în joc cauzate de VAR au scăzut cu 25% în ultimele două sezoane. Recunoaștem importanța minimizării impactului VAR asupra experienței fanilor. Ca parte a dialogului nostru cu fanii, studiile pe care le realizăm indică faptul că fanii sunt în favoarea VAR, dar se vor mai introduce îmbunătățiri”, a fost răspunsul Premier League.