News

“#FărăApărare”, campania virală a sindicaliștilor ieșeni din învățământ, contra violenței în școli. De ce este criticată

17.05.2019 | 11:08
FaraAparare campania virala a sindicalistilor ieseni din invatamant contra violentei in scoli De ce este criticata

După #sieu, o nouă campanie a făcut senzație în rândul internauților. Este vorba despre o inițiativă a sindicaliștilor ieșeni din învățământ, prin care aceștia își propun să tragă un semnal de alarmă în privința violenței din școli.

Campania are parte și de critici

Mai exact, a fost lansat un scurtmetraj de 15 minute cu titlul „#FărăApărare”, a cărui poveste este inspirată dintr-un caz real. Filmul prezintă momentul în care un profesor este jignit de un părinte, în fața întregii clase.

În doar câteva zile, producția a devenit virală , înregistrând un număr record de vizualizări, 1,5 milioane, potrivit datelor furnizate de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, inițiatorii acestui demers. Cu toate acestea, există însă și voci care nu privesc cu ochi tocmai buni o astfel de campanie și susțin că vizează un fenomen relativ restrâns, fără a prezenta situația reală a școlii în general.

Cum răspunde USLIP criticilor

În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții USLIP au răspuns comentariilor negative la adresa campaniei. Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, Laviniu Lăcustă  menţionează că oamenii ar trebui să fie atenţi la faptul că produc­ţia a fost realizată „în cadrul unei campanii împotriva bullying-ului la adresa profesorilor de către un sindicat care apără drepturile profesorilor”.

Scurt­me­trajul a urmărit să atragă atenţia asupra unei singure probleme concrete: instituirea unor sancţiuni clare, în cazurile de violenţă fizică sau psihică împotriva profesorilor. Numeroa­sele comentarii şi vizualizări au confirmat actualitatea subiectului, chiar dacă unele opinii au adus nuanţări, precum cea a doamnei Oana Moraru, când obiectivul nostru a fost interpretat prin extrapolare. Noi nu ne-am propus să solicităm baricadarea şco­lilor, nu considerăm orice părinte sau elev ca având potenţial infracţional «a priori». Dimpotrivă, am susţinut întotdeauna bună comunicare între aceştia şi profesori. Şi nici nu putem pune semnul egal între elevii care au telefoane mobile la oră sau fumează şi cei, rari, care lovesc un profesor. Cerem însă legiferarea unor sancţiuni atunci când faptele devin contravenţii sau infracţiuni, luând în considerare şi efectul preventiv al legii“ , a declarat Laviniu Lăcustă în cadrul respectivei conferințe de presă.

 

 

Tags: