Dan Șucu arată clar că nu a mers în Serie A pentru a face figurație. Genoa, clubul condus de afaceristul român, a reușit transferul atacantului Stephan El Shaarawy (33 de ani), care a strălucit la AC Milan și AS Roma.
Genoa, clubul patronat de Dan Șucu, a anunțat oficial transferul atacantului Stephan El Shaarawy, care a devenit jucător liber de contract după despărțirea în această vară de AS Roma.
”Genoa anunţă că a oficializat achiziţionarea drepturilor sportive ale lui Stephan El Shaarawy, care se întoarce la clubul la care şi-a început cariera şi va purta din nou tricoul roşu şi albastru”, a precizat clubul din Genova într-un comunicat, fără a menţiona durata contractului.
El Shaarawy a fost crescut de Genoa și a debutat cu această echipă în Serie A, înainte de a fi achiziționat de AC Milan pentru peste 20 de milioane de euro. Apoi, el a mai jucat pentru AS Monaco, Shanghai Shenhua și AS Roma.
După un nou eșec în acest început de sezon în Serie A, Genoa lui Dan Șucu caută să se întărească pe final de mercato. După ce a plătit 3,5 milioane de euro pentru „canibalul” din Championship, Dan Șucu este gata să mai facă un transfer răsunător la echipa sa. Rămas liber de contract după despărțirea de AS Roma, Stephan El Shaarawy este cap de afiș pe lista „Grifonilor”.
Presa italiană anunță că negocierile au început deja, iar mutarea are o încărcătură emoțională deosebită pentru „Faraon”. Pentru El Shaarawy ar însemna o revenire fabuloasă la echipa care l-a lansat în fotbalul mare, chiar clubul unde s-a format înainte de a prinde transferul de 20 de milioane de euro la AC Milan, în 2011.
Genoa l-a dorit pe și în iarnă, dar acum șansele ca el să semneze sunt uriașe, mai ales că fotbalistul poate fi legitimat și după încheierea perioadei oficiale de mercato, fiind liber de contract. Cu 32 de selecții și 7 goluri pentru naționala Italiei, plus sezoane întregi jucate la cel mai înalt nivel la AS Roma, Monaco sau AC Milan, Stephan El Shaarawy ar fi o soluție importantă pentru ofensiva lui Genoa. Cota jucătorului este în prezent de 2,4 milioane de euro, potrivit site-urilor de specialitate.
Aducerea lui El Shaarawy ar completa o campanie de achiziții în forță făcută de Genoa în această vară. Dan Șucu a adus la formația din Serie A mai mulți jucători de top precum Lorenzo Colombo (transferat de la AC Milan pentru 7 milioane de euro), David Puczka (adus de la Juventus pentru 6 milioane de euro) și Djibril Sow (cumpărat de la Sevilla pentru 4 milioane de euro). La lista de achiziții noi se adaugă și fotbaliști interesanți precum Milutin Osmajic, Hamed Traore sau Mario Mitaj.