După ce s-a asigurat că a fost observat, bărbatul a început să privească insistent un consilier local, care a alertat Poliția. S-a constatat că pistolul era, de fapt, de jucărie. În consecință, bărbatul a fost scos afară din sediu și predat pe mâinile jandarmilor.
Cu toate acestea, gluma proastă i-a agitat pe cei din sediu, pentru că ”jucăria” imita foarte bine un pistol adevărat. ”La data de 28 septembrie a.c., ora 17.00, Poliţia municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată prin plângere de un bărbat, de 41 de ani.
Acesta a raportat faptul că, în intervalul orar 13.00-13.40, în timp ce se afla în sediul unei filiale locale a unui partid politic, în incinta locaţiei ar fi intrat un bărbat care s-ar fi aşezat lângă acesta, după care ar fi scos un pistol pe care l-ar fi pus pe scaun şi ar fi început să privească insistent persoana care a sesizat evenimentul.
Ulterior, bărbatul a fost scos afară din sediul respectiv de un alt bărbat, de 50 de ani, din municipiu Drobeta-Turnu Severin”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți. Bărbatul a fost reținut acum 24 de ore și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunerea unei măsuri preventive.
În urmă cu un an, un bărbat reușea să jefuiască un cazinou din Timișoara folosindu-se de un astfel de pistol de jucărie. A amenințat atunci o angajată, dar a fost prins de polițiști și reținut. A ajuns în cele din urmă după gratii, având un cazier stufos și antecedente penale. Se pare că în localitate ar fi cunoscut drept un ”interlop de temut”.
”În data de 2 iulie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Se reține că acesta în data de 1 iulie, în jurul orei 06:32, a pătruns în timpul programului de lucru în incinta unui cazinou cu punct de lucru în municipiul Timişoara, judeţul Timiş.
Acesta avea faţa acoperită cu o cagulă şi a ameninţat-o pe o angajată a cazinoului cu un pistol, în timp ce s-a urcat cu genunchii pe pult, sustrăgând astfel încasările zilei precedente, în cuantum de aproximativ 17.741 lei”, transmiteau autoritățile. O altă farsă similară celei din sediul AUR a avut loc în aprilie.
Atunci, un tânăr a intrat în spitalul de Pediatrie din Ploiești cu o brichetă în formă de pistol și a speriat oamenii. Acesta a fost imobilizat de oamenii angajați la firma de pază, care se plâng că nu mai fac față acestor cazuri, conform Antena 3.
Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe băiat și au promis că vor afla ce l-a determinat să pună la cale această glumă proastă. Judecătorul nu a dispus, ulterior, reținerea sa pentru 30 de zile, considerând că această măsură ar fi prea extremă.