Sport

Farul – Sepsi Sf. Gheorghe 2-0, în etapa 28 din SuperLiga. „Marinarii” sunt lideri autoritari, covăsnenii au emoții cu play-off-ul. Cum arată clasamentul

Farul a învins mult mai clar decât o arată scorul de 2-0 pe Sepsi în etapa 28 din SuperLiga și s-a distanțat din nou la 5 puncte de CFR Cluj.
28.02.2023 | 22:28
Farul  Sepsi Sf Gheorghe 20 in etapa 28 din SuperLiga Marinarii sunt lideri autoritari covasnenii au emotii cu playofful Cum arata clasamentul
Louis Munteanu in meciul de fotbal dintre Farul Constanta si Sepsi OSK Sfantu Gheorghe, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, marti 28 februarie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
28-02-2023
20:31

Cum arată clasamentul din SuperLiga după Farul – Sepsi 2-0

Farul a reușit o nouă prestație foarte bună pe teren propriu și a învins fără drept de apel pe Sepsi în etapa a 28-a din SuperLiga. În afara celor două goluri, unul dintre ele superb marcat de Mazilu, „marinarii” au ratat alte ocazii importante și doar imprecizia din fața porții a făcut ca diferența de pe tabelă să nu ia proporții.

Grație celor trei puncte, Farul s-a dus din nou la 5 „lungimi” în față și pune presiune pe CFR Cluj, care va juca joi pe teren propriu cu UTA Arad.

De partea cealaltă, Sepsi a fost de nerecunoscut, continuând seria meciurilor slabe din acest 2023. Covăsnenii lui Bergodi au acum doar patru puncte în fața lui FC U Craiova și tremură serios pentru locul din play-off, pentru că urmează alte două meciuri de „foc”, cu CFR Cluj și FCSB. Plus că joi se va da un verdict la Apel în cazul scandalului de xenofobie și dacă nu se păstrează victoria la „masa verde” va fi groasă…

SuperLiga
Clasament SuperLIga
28-02-2023
18:31

LIVE Farul - Sepsi Sf. Gheorghe 2-0 (Băluță 21, Mazilu 45+3)

Vezi aici cele mai mportante faze.

Min. 72: Alibec profită de o eroare a apărării lui Sepsi, scapă singur cu Began, îl driblează în lateral, dar reia slab spre poartă și Ninaj reușește să respingă.

Min. 68: Alibec șutează puțin pe lângă poartă din marginea careului mare.

Min. 58: Louis Munteau scapă singur pe partea stângă, intră în careu, întoarce la Borza, acesta centrează perfect pentru Kiki, care înscrie superb, din semifoarfecă. Golul este anulat însă pentru o pozitiție de ofsaid la Louis Munteanu.

Min. 50: Rondon trimite cu capul peste poartă,

Min. 45+3: GOOOL Farul! Mazilu primește o minge de la Băluță, pătrunde pe partea dreaptă, trece lejer de Ispas și înscrie cu un șut superb din 16 metri, la colțul lung.

Min. 38: Mazilu îi pasează perfect lui Grameni, dar șutul acestuia este respins de Began.

Min. 33: Kiki trimite un șut centrare, Mihai Popescu este gata să reia în plasă din 3-4 metri, însă apare ca din senin Ciobotariu și respinge în corner.

Min. 31: Began intervine senzațional la lovitura de cap a lui Louis Munteanu din 6 metri.

Min. 21: GOOOL FARUL! Mihai Popescu centrează pe 6 metri spre un Alibec aflat în ofsaid, dar mingea este respinsă înainte de Ciobotariu până la Băluță, care înscrie cu un șut superb, din vole. Asistentul ridică fanionul, însă centralul Adrian Cojocaru indică centrul terenului. După analiza fazei în camera VAR, i se dă dreptate centralului, considerându-se că Alibec nu a influențat faza.

Min. 17: Mazilu șutează de la distanță pe lângă poartă.

Min. 8: Șutul lui Louis Munteanu din careu este reținut de Began.

Min. 1: A început meciul.

28-02-2023
17:11

Echipele de start la Farul - Sepsi

Echipele de start la meciul Farul – Sepsi.

  • Farul: Aioani – Boli, Larie, M. Popescu, Kiki – Artean, Băluță, Grameni – Alibec, L. Munteanu, Ad. Mazilu. Rezerve: Buzbuchi – Sîrbu, Borza, Nedelcu, Doukoure, Casap, Morar, Mateus Barbosa, Sali. Antrenor: Gheorghe Hagi.
  • Sepsi: Began – Ciobotariu, Bălașa, Ninaj, Ispas – N. Păun, Papa – I. Gheorghe, Achahbar, Ștefănescu – Rondon. Rezerve: Niczuly – Dumitrescu, Dobozi, Aganovic, Francisco Junior, C. Matei, I. Grigore, Safranko, Kocsis. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Meciul Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe are loc marți, 28 februarie, cu începere de la ora 20:30, în cadrul etapei 28 din SuperLiga. Dobrogenii sunt liderii campionatului, cu 58 de puncte, iar covăsnenii, care au primit recent victoria la „masa verde” cu 3-0 în meciul de acasă cu FC U Craiova, suspendat, se află pe locul 6, cu 41 de puncte.

Unde se joacă meciul Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe, în etapa 28 din SuperLiga

Întâlnirea Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe se dispută marți, 28 februarie, de la ora 20:30, pe stadionul Academiei Gheorghe Hagi de la Ovidiu, în etapa 28 din SuperLiga. Micuța arenă de la Ovidiu va fi din nou plină, suporterii Farului dorind să fie alături de echipa care se află în fruntea ierarhiei SuperLigii, cu șanse reale la titlu.

ADVERTISEMENT

La Constanța, domnește o atmosferă extraordinară, toată lumea este conectată la maxim pentru ca lucrurile să meargă în continuare cât mai bine, acum când se apropie cu pași repezi intrarea în play-off, iar acolo lupta va fi extrem de dură cu CFR Cluj și FCSB după înjumătățirea punctelor. Gică Hagi vrea maximum de puncte din ultimele etape ale sezonului regulat, pentru a păstra actualul avans.

Cine transmite la TV partida Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe

Partida Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe se joacă marți, 28 februarie, de la ora 20:30, pe Stadionul Academiei Gică Hagi de la Ovidiu, în etapa 28 din SuperLiga. Ea va putea fi vizionată în direct pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 2. O mai puteți urmări intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Ovidiu, pe malul Mării Negre, marți, 28 februarie, va fi o zi în care soarele va uita să zâmbească. Cerul va fi mai mult acoperit toată ziua, dar cu toate acestea doar zece la sută sunt șansele de a ploua. Temperatura maximă la amiază va fi de 7 grade, iar la ora jocului va scădea până aproape de 2 grade. Gălățeanul Adrian Cojocaru este cel care va conduce acest meci.

Ce jucători lipsesc din confruntarea Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe

Gică Hagi e bucuros. Nu are absențe de niciun fel, așa încât poate trimite pe teren echipa pe care o crede cea mai potrivită. Care aproape sigur va avea în linia de atac același trio de la Arad, lângă veteranul Alibec urmând a juca tinerii Louis Munteanu și Adrian Mazilu, ultimul deja cu două goluri marcate în SuperLiga la numai 17 ani, golurile lui aducând șase puncte Farului, ultimul chiar etapa precedentă la Arad.

ADVERTISEMENT

La polul opus se află Sepsi a italianului Cristiano Bergodi. Care trebuie să își facă echipa din ceea ce i-a rămas nesuspendat și neaccidentat. Suspendați sunt fundașul central Tamaș și atacantul Tudorie, iar accidentați portarul Niczuly, mijlocașul Rodriguez și atacantul Varga. În poartă va fi Began.

Pentru covăsneni, e cu atât mai dificil cu cât acesta e primul meci dintr-o serie de „foc”, în care vor întâln primele trei echipe ale campionatului. Sepsi are nevoie de puncte, pentru că FC U Craiova, principala contracandidată la un loc în play-off, are un program mult mai ușor și ar putea recupera ecartul de 5 puncte chiar la finalul seoznului regular.

ADVERTISEMENT

Cote la pariuri la jocul Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe

Sunt absențe multe în lotul covăsnenilor, dar în aprecierile caselor de pariuri care văd echipa lui Gică Hagi favorită la cota de 2,10 nu doar acest lucru a contat, ci și evoluțiile celor două echipe. Sepsi are cotă de 3,60 pentru a produce surpriza. Șansă dublă „1X” ajunge la cota de 1,30, iar șansă dublă „X2” la cota de 1,75. Gol marcat Farul are cotă 1,25, gol Sepsi are cotă 1,70.

Meciurile directe au fost partide extrem de zgârcite în modificarea tabelei de marcaj, pentru că s-a marcat doar un gol de meci. În calitate de echipă gazdă, Farul are doar victoria din 2021, golul spaniolului Jefte, în timp ce în alt meci, dar de Cupă, jucat la Ovidiu, s-au impus, neașteptat, covăsnenii, la același scor.

ADVERTISEMENT