Deși și-a propus intrarea în play-off-ul SuperLigii, conducerea Farului a decis să se mai despartă de un jucător. După Iustin Doicaru, constănțenii au dat curs unei oferte venite din afara țării pentru un fotbalist de perspectivă. Astfel, Ionuț Cojocaru ia, la rândul său, calea străinătății.
Farul Constanța mai trimite un tânăr de perspectivă peste hotare. „Marinarii” au ajuns la un acord cu cei de la Sliema Wanderers pentru împrumutul atacantului Ionuț Cojocaru. Vârful de 23 de ani va evolua în această stagiune pentru gruparea malteză cu 26 de titluri în palmares.
După ce a încasat 1,5 milioane de euro pentru mutarea lui Iustin Doicaru la Rizespor, Farul a mai făcut o mutare pe piața transferurilor. ”Marinarii” au ajuns la o înțelegere pentru a-l ceda pe Ionuț Cojocaru (23 de ani).
Conform prosport.ro, atacantul de bandă stânga al constănțenilor va merge la Sliema Wanderers, formație care a câștigat 26 de titluri de campioană în Malta. De altfel, jucătorul și impresarul său, Mihai Stan, au fost surprinși la plecarea de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Într-o primă fază, Cojocaru va merge sub formă de împrumut la echipa din Malta până la finalul sezonului. În vara viitoare, Sliema Wanderers va avea drept de achiziționare definitivă a jucătorului în schimbul a 500.000 de euro.
Ionuț Cojocaru nu a reușit să-l impresioneze pe antrenorul Farului, Ioan Ovidiu Sabău, și a jucat extrem de puțin în acest start de sezon. Lăsat pe banca de rezerve în prima etapă, el a prins 58 de minute în următoarele trei meciuri, de fiecare dată venind de pe banca de rezerve.
A mai jucat 6 minute în partida cu FC Bihor din Cupa României, pentru ca în ultimele două runde din SuperLiga să nu prindă lotul ”marinarilor”. Cojocaru nu a reușit vreun gol sau vreo pasă decisivă în actualul sezon.
Născut la Brăila, Ionuț Cojocaru a ajuns la academia Gheorghe Hagi chiar în ziua în are a împlinit 13 ani. A trecut pe la toate grupele de juniori ale Farului, înainte de a fi promovat la prima echipă în vara lui 2022.
După un sezon în care nu a reușit să se impună, constănțenii l-au cedat sub formă de împrumut la Petrolul. După doar două luni petrecute la formația ploieșteană, pentru care nu a apucat să debuteze, Cojocaru s-a întors la malul Mării Negre.