Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe s-au întâlnit la Ovidiu în etapa a 10-a din Superliga României. Partida de la malul mării a fost una plină de evenimente, iar în centrul atenției a fost arbitrul Szabolcs Kovács, fratele lui István Kovács.
Szabolcs Kovács, fratele mai mic al lui István Kovács, prinde din ce în ce mai multe meciuri în Superliga României. La Ovidiu a avut însă parte de un joc complicat și a luat mai multe decizii controversate.
În minutul 12 a dictat un penalty pentru Farul după un contact între Rivaldinho și Niczuly. Reluările nu sunt clare, însă arbitrul pare acoperit. Denis Alibec a transformat fără probleme. Câteva minute mai târziu, l-a trimis pe Mihai Bălașa la vestiare după ce fundașul constănțenilor a văzut al doilea galben.
Meciul nu a scăzut în intensitate nici în partea secundă. În minutul 56, Niczuly a comis-o din nou. Portarul celor de la Sepsi l-a faultat în careu pe Grigoryan, iar Szabolcs Kovács a dictat lovitură de la 11 metri, deși covăsnenii au protestat.
Controversele nu s-au încheiat aici. Grigoryan a decis să își asume responsabilitatea de a executa lovitura de la 11 metri, însă Niczuly a reușit să apere. Totuși, Szabolcs Kovács a făcut semn că lovitura trebuie să se repete, întrucât portarul a depășit linia porții. De această dată, Denis Alibec s-a îndreptat spre punctul cu var și a înscris fără probleme.
În minutul 75 s-a produs o altă fază interesantă în apropierea careului celor de la Sepsi. El Sawy l-a faultat din postura de ultim apărător pe Denis Alibec. Faza a fost revizuită de centralul întâlnirii la monitorul VAR, iar acesta a decis să îl elimine pe jucătorul covăsnenilor. Totuși, nu s-a acordat lovitură de la 11 metri.
Denis Alibec și-a făcut excelent treaba în meciul cu Sepsi. Atacantul a transformat ambele penalty-uri pe care le-a executat și a oferit câteva pase extrem de interesante pentru colegii săi. El anunță că meciul cu Sepsi nu va fi unul deloc ușor.
„Va fi un meci greu pentru că și ei sunt într-o perioadă dificilă. Acasă noi am jucat bine cu cei de la Sepsi și sper să o facem și mâine. Avem nevoie de victorie, trebuie să legăm cel puțin 3-4 ca să mai sperăm la play-off.
Important este să jucăm mai bine, să controlăm meciul, rezultatele vor veni. Meciul de la Ploiești a fost unul destul de bun din partea noastră, acolo este un teren dificil. Suntem foarte dezamăgiți că nu am luat cele 3 puncte, dar trebuie să învățăm din asta și să nu mai facem greșeli.
Atmosfera din vestiar este bună și săptămâna aceasta ne-am pregătit foarte bună, cred că vom face un meci bun. Să sperăm că voi continua să înscriu, cum a fost și la Ploiești”, a explicat Denis Alibec înainte de Farul – Sepsi.