În minutul 18 al confruntării, Denis Haruț i-a dat peste picioare lui Valentin Costache în careu, iar Szabolcs Kovacs a acordat penalty pentru arădeni abia după ce a revăzut faza la VAR.
Szabolcs Kovacs a avut nevoie de VAR pentru a dicta un penalty clar în duelul dintre UTA și Sepsi, după o intrare imprudentă în careu a lui Denis Haruț asupra lui Valentin Costache.
În cele din urmă, UTA a reușit să egaleze, Paul Mpoku marcând din penalty și egalând. Sepsi a deschis scorul în minutul 19 prin Dimitri Oberlin, stricându-le un moment frumos arădenilor.
În minutul 19:45, fanii celor de la UTA s-au ridicat în picioare pentru a aplauda, dar bucuria nu a mai fost atât de mare, pentru că adversarii tocmai reușiseră să deschidă scorul.
Mircea Rednic a avut un avertisment pentru jucătorii săi înaintea meciului cu Sepsi, transmițându-le clar ce trebuie să facă pentru a nu avea emoții cu privire la retrogradare: „Trebuie să fim realiști, am ratat, am greșit, s-au făcut greșeli de la antrenor, conducere și până la jucători.
Îmi reproșez că anul ăsta n-am reușit nicicum să găsim un atacant care să facă diferența. Noi aici am suferit, cei care au venit ori nu s-au adaptat, ori au venit târziu. Asta e acum, spun doar că o victorie vineri ne ajută să prindem locul 7 (n.r. – cu Sepsi), dar, în primul rând, trebuie să evităm zona roșie. Ăsta e obiectivul nostru în momentul de față”.
„Sper ca la meciul ăsta de acasă băieții să înțeleagă că nu mai avem voie să greșim sub nicio formă, au mai rămas cinci meciuri, adică mai puține și e foarte importantă victoria. Dacă bați ești pe primul loc, dacă pierzi deja ești la baraj.
În plus, le-am zis că la ce dată importantă e pentru club, trebuie să participăm și noi la această sărbătoare. Să nu care cumva să le stricăm sărbătoarea suporterilor, că nu merită la câte sacrificii au făcut!”, a mai spus Mircea Rednic.