Brazilianul Fernandinho a decis să pună ghetele în cui. Mijlocașul care a jucat opt ani la Șahtior Donețk, unde a fost unul dintre favoriții lui Mircea Lucescu, a ajuns la 40 de ani și nu mai are nicio motivație.
„Sunt obosit acum. Am alergat cam 30 de minute azi și m-am simțit epuizat. Nu mai există nimic care să mă motiveze în fotbal. Am realizat tot ce am putut. Acum e timpul să petrec timp cu familia mea”, și-a motivat el decizia.
Pe numele său real Fernando Luiz Roza, fotbalistul brazilian a ajuns la Șahtior în 2005, la un an după ce Mircea Lucescu a preluat echipa lui Rinat Ahmetov. El a făcut parte din lotul consistent de brazilienia adus de Il Luce la echipa ucraineană.
Mijlocaș de mare travaliu, Fernandinho a fost unul dintre preferații selecționerului României. Timp de opt ani rar a lipsit din prima echipă, câștigând 14 trofee cu Șahtior. În 2013, el s-a transferat la Manchester City, care a plătit pentru el 40 de milioane de euro.
Ferdi a câștigat Premier League, cu City, în chiar primul său sezon în Anglia, o performanță impresionantă ținând cont că echipa nu era colosul fotbalistic care avea să devină peste câțiva ani. El a petrecut nouă ani la City, până în 2022, când s-a întors în țara natală.
A semnat cu Atletico Paranaense, echipă de la care plecase atunci când a făcut pasul în fotbalul european. A jucat titular până la finele anului trecut, fiind al doilea cel mai vârstnic fotbalist din prima ligă braziliană, după portarul Fabio de la Fluminense.
Fernandinho a jucat de 53 de ori pentru naționala Braziliei, marcând două goluri. A apărat tricoul Selecao între 2011 și 2019, participând la două Cupe Mondiale: cea din 2014, organizată chiar în Brazilia, și cea din 2018, din Rusia.
Mircea Lucescu l-a adus pe Fernandinho din Brazilia, insistând să facă la Șahtior o echipă cu mulți fotbaliști dina această țară. Il Luce n-a ascuns niciodată că a fost îndrăgostit de Țara Cafelei.
“Am descoperit această ţară în anii ’60-’70. Am stat chiar o lună la un turneu cu echipa naţională. Şi am fost atras de tot ce înseamnă Brazilia”, a povestit el în urmă cu mai mulți ani pentru France Footbal.
El a explicat și de ce a mizat pe filiera braziliană la Șahtior. “Este o piaţă inepuizabilă, plină de mari talente. Am construit jocul la Doneţk în jurul lor. Împreună cu ei am creat cea mai bună echipă din estul Europe”.
Cum i-a transformat pe sud-americani? “I-am luat de tineri, i-am învăţat, i-am ajutat să crească, să gândească profesionist, am apelat la inteligenţa lor, dar niciodată nu le-am afectat personalitatea. Le-am cerut: «Am nevoie de mintea voastră, nu de picioare!». Ceea ce se întâmplă în iarbă e consecinţa muncii invizibile. Am construit folosind fiecare ingredient cu o acurateţe maximă. Ca în farmacie”, a mai declarat Lucescu.
El a concluzionat cum a reușit să-și apropie fotbaliștii sud-americani, știut fiind că aceștia au un temperament aparte. ”Am descoperit esenţa fiecărui brazilian: fotbal, samba, plajă şi sex. Viaţa lor gravitează în jurul acestor lucruri”, a mai spus Mircea Lucescu, referindu-se la fotbaliștii săi favoriți.