Fotbal intern

FC Argeș nu crede în neprezentarea celor de la CFR Cluj: ”Vor să pună presiune pe arbitri”

02.11.2020 | 16:38
FC Arges nu crede in neprezentarea celor de la CFR Cluj Vor sa puna presiune pe arbitri
ADVERTISEMENT

Conducătorii clubului FC Argeș nu cred în neprezentarea celor de la CFR Cluj la meciul din etapa a 10-a din Casa Pariurilor Liga 1, după ce ardelenii au amenințat că vor recirge la ceastă formă de protest după erorile de arbitraj.

Managerul sportiv Marius Bilaşco a anunțat după eșecul din întâlnirea cu Gaz Metan Mediaș, că patronul Neluțu Varga a dat ordin ca echipa să nu se prezinte la următorul meci de campionat.

ADVERTISEMENT

La meciul din Gruia, ardelenii au solicitat trei lovituri de pedeapsă și au acuzat că li s-a anulat eronat un gol marcat de Valentin Costache pe motiv de offside.

Neprezentarea celor de la CFR Cluj în etapa viitoare nu este luată în calcul de FC Argeș

”Nu cred așa ceva! Cred că vor să pună un pic de presiune pe arbitri. Noi ne vedem de treabă, ne pregătim normal”, a declarat președintele clubului FC Argeș, Cristian Gentea, despre posibila neprezentare a celor de la CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

”Cred că a fost supărare mare acolo pentru rezultat în primul rând, dar nu cred că nu se vor prezenta la meciul cu noi. Probabil au fost doar niște declarații, chiar nu cred că vor risca să nu se prezinte la meci”, a mai spus oficialul piteștenilor pentru Digi Sport.

Meciul dintre FC Argeș și CFR Cluj, din etapa a zecea din Casa Pariurilor Liga 1, este programat duminică, 8 noiembrie, de la ora 18:00, pe stadionul ”Nicolae Dobrin” din Pitești.

ADVERTISEMENT

În condițiile în care nu vor juca meciul cu FC Argeș, clujenii vor pierde jocul cu 0-3 la masa verde. De asemenea, vor fi penalizați cu cel puțin 3 puncte și cel mult 6. Vor trebui să achite 100.000 de euro pentru faptul că meciul nu se va mai vedea la televizor, iar dacă va exista o a doua neprezentare, CFR va fi exclusă din Liga 1.

Dan Petrescu și-a anunțat demisia de la CFR Cluj după meciul cu Gaz Metan Mediaș. Antrenorul campioanei României a anunțat că va pleca după meciul de joi cu AS Roma când va veni pauza pentru meciurile internaționale. Petrescu nu și-a motivat decizia, însă a spus că s-au întâmplat mai multe lucruri.

ADVERTISEMENT

Ar fi a doua plecare a lui Dan Petrescu de la CFR Cluj, după episodul petrecut la finalul sezonului 2017-2018. La scurt timp după ce aducea titlul în Gruia, al patrulea din istoria clubului, “Bursucul” anunţa că merge în China, de unde primise o oferă de nerefuzat.

ADVERTISEMENT
Tags: