Deși inițial s-a zvonit că pe tricourile celor de la FC Barcelona pentru El Clasico va apărea celebra Taylor Swift, în cele din urmă catalanii și compania Spotify au ajuns la un acord cu Travis Scott.
Oficialii clubului blaugrana au decis ca la marea partidă cu Real Madrid, programată duminică, 11 mai, de la ora 17:15, pe Estadi Olimpic din Barcelona, jucătorii să îmbrace tricouri care să-l reprezinte pe rapperul texan Travis Scott.
Conform publicației spaniole As, deocamdată nu s-a stabilit ce logo va fi folosit pe echipamentul celor de la FC Barcelona. Cele două opțiuni luate în calcul sunt numele artistului de 33 de ani sau sigla Cactus Jack, casa de discuri fondată de rapperul american.
Travis Scott, care s-a născut la Vina del Mar în Chile sub numele de Jacques Berman Webster II, este un cunoscut cântăreț de muzică rap stabilit în Houston, dar în același timp este compozitor și producător.
Începând cu luna martie a anului 2022, ca parte a unui acord de sponsorizare cu platforma de streaming muzical Spotify, o serie de artiști celebri au fost reprezentați pe tricourile Barcelonei în El Clasico.
Catalanii au purtat la duelurile cu marea rivală Real Madrid tricouri cu logo-urile unor artiști precum Drake, Karol G, Rosalia, Coldplay sau Rolling Stones. Aceste echipamente s-au vândut la prețuri incredibil de mari și au fost extrem de populare în rândul colecționarilor.
FC Barcelona, care de curând s-a calificat în semifinalele Champions League, se află pe primul loc în La Liga. Cu șapte etape înainte de finalul sezonului, catalanii au 4 puncte avans față de Real Madrid și 7 față de Atletico.