Sport

FC Barcelona – Real Madrid 2-1, în etapa 26 din La Liga. Kessie dă lovitura în prelungiri. Barca, pas mare spre titlu! Cum arată clasamentul. Video

Vezi aici FC Barcelona - Real Madrid. Partida se dispută duminică, 19 martie, de la ora 22:00, în etapa 26 din La Liga, fiind un nou episod din celebrul El Clasico.
19.03.2023 | 22:11
FC Barcelona  Real Madrid 21 in etapa 26 din La Liga Kessie da lovitura in prelungiri Barca pas mare spre titlu Cum arata clasamentul Video
FC Barcelona - Real Madrid LIVE stream ora 22:00 în etapa 26 din La Liga. Catalanii pot face pasul decisiv spre titlu. Foto: El Mundo deportivo.es
ADVERTISEMENT
19-03-2023
19:24

Barcelona - Real Madrid 2-1 (S. Roberto 45, Kessie 90+2 / Araujo aut. 10)

Vezi aici cele mai importante faze ale partidei

Clasament La Liga. Sursă foto: Flashscore.ro
Clasament La Liga. Sursă foto: Flashscore.ro

Min. 90+2. GOOOL FC Barcelona! 2-1! Kessie aduce victoria catalanilor cu o finalizare simplă, din pasa lui Balde.

Min. 83: Asensio reușise să o aducă pe Real Madrid în avantaj, dar golul său a fost în cele din urmă anulat pentru un ofsaid milimetric.

Min. 76: Șutul lui Lewandowski, din prima, trece puțin pe lângă poartă.

Min. 66: Lewandowski încearcă o finalizare spectaculoasă cu o foarfecă laterală. Nu îi reușește execuția și trimite peste.

Min. 45: GOOOL FC Barcelona! 1-1! Sergi Roberto aduce egalarea după o fază prelungită de atac. Rapinha luftase din poziție excelentă în prealabil. 

Min. 34: Șutul lui Rapinhha este respins în corner de Courtois.

Min. 24: Lovitura de cap a lui Christensen trece puțin pe lângă poartă.

Min. 10: GOOOL Real Madrid. 0-1. Real Madrid deschide scorul după ce Araujo deviază în propria poartă centrarea lui Vinicius.

Min. 6: FC Barcelona pune mare presiune pe Real Madrid și domină clar startul de meci. Courtois, pus deja la încercare.

  • Barcelona: Ter Stegen – Araujo, Kounde, Christensen, Balde – Sergi Roberto, Busquets, De Jong – Raphinha, Lewandowski, Gavi. Rezerve: Pena, Tenas – Alarcon, Jordi Alba, Marcos Alonso, Ansu Fati, ERic Garcia, Kessie, Torre, Torres. Antrenor: Xavi Hernandez.
  • Real Madrid: Courtois – Carvajal, Militao, Rudiger, Nacho – Modric, Camavinga, Kroos – Valverde, Benzema, Vinicius. Rezerve: Lopez, Lunin – Asensio, Ceballos, Diaz, Hazard, Lucas Vazquez, Mendy, Odriozola, Rodrygo, Tchouameni, Vallejo. Antrenor: Carlo Ancelotti.

Un nou episod din celebrul El Clasico al fotbalului spaniol, FC Barcelona – Real Madrid, are loc duminică, 19 martie, cu începere de la ora 22:00, în cadrul etapei a 26-a din La Liga. La acest moment catalanii sunt pe primul loc, având 9 puncte avans peste eternul rival şi un nou succes ar pune capăt practic luptei la titlu în acest sezon.

Unde se joacă El Clasico FC Barcelona – Real Madrid

Marele meci al fotbalului spaniol, FC Barcelona – Real Madrid, se desfăşoară duminică, 19 martie, de la ora 22:00, pe Nou Camp, templul echipei catalane, în prezenţa a peste 95.000 de spectatori, biletele fiind epuizate în mai puţin de 24 de ore la punerea lor în vânzare, evident prioritatea având-0 abonaţii Barcelonei, abia după aceea punându-se şi bilete în vânzare, separat.

ADVERTISEMENT

Totodată, deşi Barcelona are acest avans consistent, meciul suscită acelaşi interes enorm şi pe mapamond, 148 de ţări urmând a transmite în direct partida de pe Nou Camp şi nu există continent care să nu ofere locuitorilor săi această posibilitate de a urmări un spectacol de gală, El Clasico fiind considerat între primele trei meciuri vedetă sezon de sezon în lume.

Cine transmite la TV El Clasico FC Barcelona – Real Madrid

Partida FC Barcelona – Real Madrid se joacă duminică, 19 martie, de la ora 22:00, pe stadionul Camp Nou din capitala Cataloniei în etapa 26 din La Liga şi va fi transmisă pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1. O mai puteţi viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Madrid duminică, 19 martie, va fi o vreme superbă, toată ziua va fi soare şi temperatura va fi deosebit de plăcută, urmând a ajunge până la 21 de grade la ora 15:oo. Se estimează că la ora meciului vor mai fi în jur de 17 grade. Arbitrul partidei va fi Ricardo de Burgos Bengoetxea, 37 de ani din Bilbao.

Ce jucători lipsesc din confruntarea FC Barcelona – Real Madrid

Xavi Hernandez este la al şaselea El Clasico în calitate de antrenor al Barcelonei, dar oricât ar părea de ciudat, este pentru prima oară când acest lucru se întâmplă pe Nou Camp! Xavi l-a recuperat pe golgeterul polonez Lewandowski, dar îi are out pe play-maker-ul Pedri, cea mai importantă absenţă şi pe atacantul Ousmane Dembele.

ADVERTISEMENT

Carlo Ancelotti poate răsufla uşurat în privinţa atacantului Karim Benzema, care ieşise în timpul returului cu FC Liverpool acuzând o problemă la gleznă. Din fericire francezul este apt şi a făcut deplasarea. Nu la fel este şi fundaşul austriac David Alaba, care nu va putea fi trecut nici pe foaie, pentru că nu s-a refăcut.

Cote la pariuri la El Clasico FC Barcelona – Real Madrid

Pentru casele de pariuru FC Barcelona este echipa care are prima şansă la cele trei puncte, la cota de 2,35. Real Madrid a primit 3,20 pentru a redeschide lupta la titlu în La Liga. Şansă dublă 1X are cotă 1,35 iar şansă dublă X2 ajunge la 1,60. Gol marcat Barcelona e 1,22 iar gol marcat Real Madrid 1,40. Varianta GG are cotă de 1,60.

ADVERTISEMENT

Ultimele două partide directe au avut loc în Supercupa Spaniei şi în semifinala tur a Cupei Spaniei şi au însemnat victorii catalane. Barcelona este trebuie să fie atentă la jocurile din campionat, unde Real  s-a impus la Madrid cu 3-1 în turul acestui sezon şi are două succese consecutive în ultimele două vizite în Catalonia.


  • Cota WINNER pentru El Clasico: 3,40 este cota pentru „x solist” la meciul FC Barcelona – Real Madrid

ADVERTISEMENT