FC Botoşani are patru jucători pe lista de transferuri. Valeriu Iftime a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK şi a anunţat că în 2019 vrea să obţină 500.000 de euro din vânzarea de fotbalişti. Patronul molodvenilor a susţinut că are deja oferte pentru patru dintre componenţii echipei.
“Anul ăsta sunt ok, sunt zero pe zero, anul viitor trebuie să vând de 500.000 de euro pentru că altfel e complicat. Sunt oferte. Burcă, de exemplu, are ofertă din Turcia. Fülop e căutat, există și un interes la Golofca, dar ăsta e de mai de mult și trebuie să demonstreze. Nu știu exact cum e cu Fabbrini”, a declarat Valeriu Iftime pentru FANATIK.
FC Botoşani are patru jucători pe lista de transferuri, iar unul dintre ei este Diego Fabbrini. Valeriu Iftime a povestit în interviul acordat FANATIK cum a ajuns fotbalistul italian la echipă. Patronul moldovenilor a susţinut că Marius Croitoru, directorul sportiv al echipei, a fost omul care l-a convins să-l transfere pe atacantul de 28 de ani.
“Pe mine m-a convins Marius Croitoru să îi aduc și după Ongenda mi-a zis că aduce unul și mai bun. ‘Faci mișto de mine?’. ‘Domnul Iftime, aveți încredere în mine!’ Și așa a fost. Marius încă nu e un director sportiv în adevăratul sens al cuvântului. Încă nu știe să facă asta, că nu are matematica vieții. Numai că din când în când înveți din șuturi în fund, din situații critice. Și el mi i-a adus pe ăștia doi și mi-a adus și vreo doi, trei copii excepționali de prin Ardeal”, a mai precizat Valeriu Iftime pentru FANATIK. În actualul sezon, Diego Fabbrini a jucat 11 meciuri pentru FC Botoşani, reuşind să marcheze un gol.