Vezi aici cele mai importante faze.
Min. 90+4: Fluier final. Chiar dacă nu a prestat un joc extraordinar, Dinamo s-a impus fără emoții în derby-ul codașelor din SuperLiga și începe să spere că va reuși o salvare miraculoasă de la retrogradare. Distanța față de primul loc de baraj este în continuare foarte mare, de zece puncte, și doar un parcurs foarte bun în 2024 ne-ar putea face să asistăm la o minune.
Min. 89: GOOOL Dinamo! Abdallah primește o minge în adâncime, o oprește aproape de linia de fund, se distrează cu Dican și îl învinge pe Ducan cu un șut din 6 metri la colțul scurt.
Min. 60: Politic scapă singur cu Ducan, dar nu reușește să înscrie din 5-6 metri.
Min. 59: Ducan respinge lovitura de cap a lui Politic din 8 metri.
Min. 58: Politic șutează periculos d ela marginea careului, mingea este respinsă de David și iese în corner.
Min. 35: Benzar centrează de pe dreapta în mijlocul careului, Ilicic reia cu capul, dar Golubovic respinge de sub bară în corner.
Min. 23: GOOOL Dinamo! Denis Politic primește o minge în colțul careului mare și înscrie cu un șut fabulos la colțul lung, aproape de vinclu.
Min. 7: Șutul lui Florescu din afara careului trece pe lângă poartă.
Min. 1: A început partida.
FC Botoșani: Ducan – Benzar, Sadiku, Pius, Țigănașu – G. David, Dican, Florescu – N’Goma, Ilicic, Pinson. Rezerve: Ureche, Șeroni, Dragu, Casap, Petro, Cioiu, I. Dragomir, Adams, Drole. Antrenor: Mihai Ciobanu
Dinamo: Golubovic – Lucas, Patriche, Homawoo – C. Costin, Iglesias, Ilic, Bordușanu – Ghezali, Gregorio, Politic. Rezerve: Began, Bena, Giafer, Moura, N. Roșu, Borcea, Abdallah, Țîră, D. Irimia. Antrenor: Zeljko Kopic
Meciul FC Botoșani – Dinamo are loc luni, 17 decembrie, cu începere de la ora 20:00, în cadrul etapei a 20-a din SuperLiga. Este meciul tristeții, între ultimele două clasate. Echipa gazdă este singura din primul eșalon care până la această oră nu a reușit încă nicio victorie în acest sezon, o contraperformanță greu de egalat.
Confruntarea FC Botoșani – Dinamo se desfășoară luni, 18 decembrie, de la ora 20:00, pe stadionul „Municipal” din localitatea moldoveană, în etapa a 20-a din SuperLiga. Un meci FC Botoșani – Dinamo a fost mulți ani garanția unei rețete financiare deosebite, deoarece Dinamo reprezenta un nume de top din fotbalul nostru.
Acum, însă, este puțin probabil ca stadionul să fie umplut măcar pe jumătate, întrucât FC Botoșani merge din dezastru în dezastru și suporterii au cam abandonat echipa, fiind convinși că echipa va retrograda. Asta chiar dacă se va organiza un eveniment caritabil înainte de Sărbători. La Dinamo lucrurile stau în bună măsură la fel, fanii „câinilor” începând să se retragă de lângă o echipă care le-a produs numai supărări.
Partida FC Botoșani – Dinamo se joacă luni, 18 decembrie, de la ora 20:00, pe stadionul „Municipal” din localitatea moldoveană, în etapa a 20-a din SuperLiga. Ea va fi televizată pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
La Botoșani, luni, 18 decembrie, vom avea parte de o vreme mult mai caldă decât s-ar fi crezut, cu un cer variabil, mai mult senin pe parcursul dimineții, apoi înnorându-se treptat, dar pericolul de a cădea un strop de apă sau un fulg din cer este aproape de zero. Maxima zilei va ajunge la amiază la 8 grade, dar la ora meciului vor mai fi doar în jur de 3-4 grade. Arbitrul partidei este Sebastian Colțescu, nepedepsit de CCA după gafele teribile din meciul CFR Cluj – FCSB.
Este un meci în care își pun mari speranțe ambii antrenori. Andrei Patache este convins că a venit momentul pentru primele trei puncte în contul Botoșanilor, lucru amplificat și de patronul Valeriu Iftime, care a declarat că dacă nici pe Dinamo nu pot bate va închide obloanele. Absentul cel mai important rămâne golgeterul Sebastian Mailat.
Dinamo, echipă la care salariile sunt unele de fruntea clasamentului, are probleme de lot înainte de acest meci. Cea mai importantă este cine va fi jucătorul U21, pentru că ambii fotbaliști eligibili, Cosmin Amzăr și Ahmed Bani, sunt suspendați, primul pentru 7 cartonașe galbene, al doilea pentru patru cartonașe. Puștiul Irimia, 17 ani, sau Bordușanu, venit după o mare accidentare care l-a ținut mult pe tușă, ar fi variantele tehnicianului croat Zeljko Kopic.
Este un meci mai mult decât echilibrat la casele de pariuri. Ambele echipe au aceeași cotă la victorie, adică 2,75, aceeași cotă la șansă dublă, 1,45 și aceeași cotă la gol marcat, adică 1,40. La capitolul goluri marcate, „over 1,5” are cotă de 1,45.
Confruntările directe au un istoric bogat. S-au disputat 14 meciuri în orașul unde agăți harta în cui și bilanțul este clar în favoarea echipei locale, care a izbutit șapte victorii, ultimele două, 2022 și 2021 la același scor zdrobitor de 4-0. Avem trei rezultate de egalitate, iar „câinii” s-au impus de patu ori, de cele mai multe ori în perioada 2009-2014.