Sport

FC Botoșani – Dinamo 1-1, live video, în etapa 26 din SuperLiga. „Câinii” obțin doar un punct la Botoșani, dar urcă pe primul loc

FC Botoșani - Dinamo din etapa 26 este un meci aparte pentru „câinii roșii”, pentru că pot aborda primul loc în SuperLiga. Detaliile partidei, cote la pariuri și programul rundei.
07.02.2025 | 21:52
FC Botosani  Dinamo 11 live video in etapa 26 din SuperLiga Cainii obtin doar un punct la Botosani dar urca pe primul loc
FC Botoșani - Dinamo București se joacă acum / Foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

FC Botoșani – Dinamo va avea loc în etapa 26 din SuperLiga României și este o partidă cu grad mare de interes din partea suporterilor dinamoviști. Formația din Ștefan cel Mare va încerca să obțină toate cele trei puncte, în speranța că va reuși să detroneze liderul U Cluj.

LIVE: FC Botoșani – Dinamo 1-1 (Mitrov 11 / Cîrjan 45)

Min. 90+5: Final de meci la Botoșani, partida se încheie la egalitate. Dinamo obține doar un punct dar reușește să treacă, cel puțin pentru moment, pe primul loc în SuperLigă. De cealaltă parte, gazdele rămân pe poziția a 14-a.

ADVERTISEMENT

Min. 90+2: Marcatorul lui Dinamo, Cătălin Cîrjan, este înlocuit de Antonio Bordușanu. La FC Botoșani Alin Șeroni intră în locul lui Hervin Ongenda.

Min. 90: Partida va fi prelungită cu patru minute.

Min. 74: Alexandru Pop intră în locul lui Abdallah.

Min. 72: Mărginean primește și el galbenul, pentru un henț.

Min. 70: Ocazie pentru FC Botoșani! Bodișteanu ajunge într-o poziție excelentă în careul lui Dinamo și trimite un șut cu exteriorul, dar balonul trece prin fața porții.

ADVERTISEMENT

Min. 69: Olsen îl faultează pe Bodișteanu și primește cartonașul galben.

Min. 62: Bodișteanu trage din unghi, balonul este deviat în corner de Mărginean.

Min. 60: Două modificări și în tabăra gazdelor, Mitrov și Lopez sunt înlocuiți de Bodișteanu și Chică-Roșă.

Min. 53: Dublă schimbare la Dinamo. Sivis și Milanov părăsesc terenul, fiind înlocuiți de Homawoo și Perica.

ADVERTISEMENT

Min. 51: Gazdele recuperează balonul într-o poziție periculoasă după o eroare în defensiva lui Dinamo, dar Lopez nu profită și pierde mingea.

ADVERTISEMENT

Min. 49: Adams trimite un șut bun de la distanță, dar Roșca este la post și prinde balonul.

Min. 46: A început repriza secundă a partidei de la Botoșani, cu o modificare la gazde, Mouaddib a intrat în locul lui Cîmpanu.

Min. 45 + 4: La pauză scorul este 1-1! ”Câinii” au egalat la a doua ocazie din prima repriză. În primele 28 de minute, moldovenii au dominat. Ulterior, bucureștenii au preluat controlul asupra partidei.

Min. 45: GOL Dinamo! Cîrjan înscrie cu sânge rece, lăsat singur cu Anestis printr-o pasă decisivă livrată elegant de Abdallah. Apărarea lui Leo Grozavu a fost făcut șah-mat de ”câini”.

Min. 40: FC Botoșani solicită din nou un penalty pentru un fault al lui Boateng la Enzo Lopez. Atacantul a fost însă cel care a atins balonul înainte cu mâna, motiv pentru care Marcel Bîrsan a dictat henț în loc de penalty.

Min. 39: Dinamo echilibrează raportul de forțe în partidă. ”Câinii roșii” au ajuns să aibă o posesie superioară de 51%.

Min. 29: Primul cartonaș galben al jocului este văzut de Boateng pentru un fault asupra lui Ongenda, cu scopul de a opri un contraatac al gazdelor.

Min. 28: Prima mare ocazie pentru Dinamo în meci de a marca! Portarul Anestis îi refuză golul decarului Cîrjan din careul mic.

Min. 25: Enzo Lopez îl lovește cu mingea în piept pe Boateng și cere penalty pentru Botoșani. Arbitrul Marcel Bîrsan este poziționat bine față de fază și nici nu se gândește la cererea lui Lopez.

Min. 25: După primele 25 de minute, FC Botoșani are o posesie superioară de 58%.

Min. 23: În continuare Dinamo nu reușește să trimită un șut pe spațiul porții gazdelor. Mai mult decât atât, Botoșani este echipa care are inițiativa în atac.

Min. 19: Schimbare la FC Botoșani! Celea îl înlocuiește pe Sadiku din cauza unei accidentări.

Min. 11: GOL FC Botoșani! Gnahore îi face cadou o pasă lui Mitrov. Aripa stângă nu stă pe gânduri și trimite cu interiorul, din flancul stâng, de la circa 22 de metri, imparabil la colțul lung.

Min. 11: Ocazie mare pentru FC Botoșani! Roșca intervine eroic la șutul lui Cîmpanu din interiorul careului, după o mare greșeală făcută de Olsen.

Min. 2: Ocazie pentru FC Botoșani! De aceasta dată Dinamo are emoții mult mai mari. Mitrov i-a centrat lui Enzo Lopez, iar atacantul a reluat cu talpa în plasa laterală a porții ”câinilor roșii”.

Min. 1: Gazdele încep meciul în ofensivă. După numai 21 de secunde, Ongenda a șutat din afara careului, însă execuția sa pe jos a fost anemică și nu i-a creat emoții lui Roșca.

Min. 1: A început meciul! Găsiți video aici cu cele mai importante faze ale partidei.

UPDATE: Echipele de start la FC Botoșani – Dinamo

  • FC Botoșani: Anestis – Friday, Sadiku, Matricardi, Pavlovic – Papa, Aldair – Cîmpanu, Ongenda, Mitrov – E. Lopez. Rezerve: Kukic – Benzar, Bodișteanu, Celea, Chică-Roșă, G. David, Mouaddib, Pănoiu, Petro, Șeroni, Țigănașu. Antrenor: Leo Grozavu
  • Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Mărginean, Opruț – Olsen, Gnahore – Cîrjan, Milanov, Selmani – Abdallah. Rezerve: Golubovic – Perica, Soare, Bordușanu, Patriche, Caragea, Homawoo, Rotund, A. Cristea, Ilincaș, Costin, Al. Pop. Antrenor: Zeljko Kopic

UPDATE: Cum arată bilanțul ultimelor cinci dueluri directe dintre FC Botoșani și Dinamo

Dinamo a pierdut un singur meci din ultimele cinci dueluri directe cu cei de la FC Botoșani. Echipa antrenată de Zeljko Kopic are un moral excelent înaintea partidei și are un obiectiv clar în această deplasare: victoria.

Pe de altă parte, ultimele deplasări pe Municipalul din Botoșani s-au dovedit a fi dificile pentru „câini”, care au câștigat de două ori și au pierdut de alte trei. Ultimele cinci dueluri directe au avut următoarele rezultate:

  • 27 septembrie 2024: Dinamo București – FC Botoșani 2-2
  • 23 aprilie 2024: FC Botoșani – Dinamo București 2-1
  • 18 decembrie 2023: FC Botoșani – Dinamo București 0-2
  • 14 august 2023: Dinamo București – FC Botoșani 1-0
  • 6 mai 2022: FC Botoșani – Dinamo București 2-3

FC Botoșani – Dinamo , live video, în etapa 26 din SuperLiga. „Câinii”, aproape de detronarea liderului

După meciul FC Botoșani – Dinamo care se va disputa în etapa 26 din SuperLiga, jucătorii pregătiți de Zeljko Kopic au șansa să o detroneze pe U Cluj în clasament. Victoria din prelungiri cu Oțelul i-a făcut pe fotbaliști să spere la primul loc.

În cazul în care Dinamo o va învinge pe FC Botoșani, „câinii” vor ajunge la 47 de puncte acumulate în primele 26 de runde. Performanța obținută în sezonul regulat este cu atât mai mare, având în vedere că în stagiunea trecută formația din Ștefan cel Mare s-a salvat abia la baraj de retrogradarea în eșalonul secund.

De cealaltă parte, FC Botoșani caută să continue seria de victorii, după ce băieții pregătiți de Leo Grozavu s-au impus în deplasare la Buzău, scor 0-2 cu Gloria. 3 puncte ar însemna enorm pentru formația din nordul Moldovei, având în vedere că se află în zona roșie după primele 25 de etape.

Cine transmite la TV FC Botoșani – Dinamo din etapa 25 din SuperLiga

FC Botoșani – Dinamo este unul dintre duelurile care pot aduce schimbări în clasament în etapa cu numărul 26 din SuperLiga. Startul meciului se va da vineri, 7 februarie, de la ora 20:00 și va fi difuzat în România pe posturile Prima Sport 1 și Digisport 1. Meciul va fi în transmisiune directă și pe platformele virtuale ale difuzorilor, Prima Play, Orange TV Go și Digi Online.

Pe FANATIK.ro găsești totul despre desfășurarea partidei, în timp real, fază cu fază. Aici va fi disponibil meciul FC Botoșani – Dinamo în format LIVE TEXT și tot noi îți vom oferi și declarațiile de la final.

Echipe probabile de start în FC Botoșani – Dinamo

Leo Grozavu nu se va putea baza, cel mai probabil, pe Zoran Mitrov în duelul din etapa 26, pe când Zeljko Kopic l-a pierdut o perioadă pe Milanov, care a ieșit accidentat în partida cu Oțelul Galați.

FC Botoșani: Anestis – Friday, Sadiku, Țigănașu, Pavlovici – Gabriel, Aldair – Bodișteanu, Ongenda, Cîmpanu – Chică-Roșă. Antrenor: Leo Grozavu

Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Mărginean, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Bordușani, Selmani, Abdallah. Antrenor: Zeljko Kopic.

clasament superliga

Programul complet al etapei 26 din SuperLiga

Vineri, 7 februarie

  • Ora 20:00: FC Botoșani – Dinamo

Sâmbătă, 8 februarie

  • Ora 16:00: Unirea Slobozia – Universitatea Craiova
  • Ora 19:00: Oțelul Galați – Rapid

Duminică, 9 februarie

  • Ora 14:30: FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești
  • Ora 17:00: U Cluj – Poli Iași
  • Ora 20:00: FCSB – Sepsi OSK

Luni, 10 februarie

  • Ora 17:00: Farul Constanța – Gloria Buzău
  • Ora 20:00: UTA – CFR Cluj

Cote la pariuri pentru echipele din partida disputată pe stadionul „Municipal” din Botoșani

Triumful echipei gazdă este cotat cu 3,10 la casele de pariuri, în timp ce o victorie a lui Dinamo are cota 2,50. Egalul este cotat cu 3,15. Favorita partidei este formația condusă de Zeljko Kopic, însă băieții pregătiți de Leo Grozavu au avantajul terenului propriu, iar fanii vor fi siguranță alături de echipă într-un duel cu așa o importanță.

Vezi live video Dinamo – Oțelul Galați, în etapa 26 din SuperLiga. Formații de start, desfășurarea în format LIVE TEXT, rezumat și declarații

FANATIK.ro îți oferă toate detaliile despre partida de pe stadionul „Municipal”. Aici găsești echipele de start și toate informațiile importante anunțate de cele două formații, iar la final îți oferim posibilitatea să găsești rezumatul video al meciului.

Tot pe site-ul nostru vei găsi și declarațiile incendiare oferite de Leo Grozavu, jucătorii lui Dinamo și de ceilalți protagoniști ai meciului din etapa cu numărul 26 din SuperLiga.

Tags: