Fotbal intern

Patronul lui FC Botoșani: “Am ales între Balint și Ciobotariu. Vineri devine oficial”

15.11.2018 | 17:32
Patronul lui FC Botosani Am ales intre Balint si Ciobotariu Vineri devine oficial
ADVERTISEMENT

FC Botoșani nu are o situație deloc roz în actualul sezon al Ligii 1 Betano. Moldovenii se află pe locul 12, cu 16 puncte, iar FANATIK.RO a aflat că oamenii din conducerea clubului vor să facă o schimbare radicală pe banca tehnică. Astfel, în locul lui Costel Enache pe banca moldovenilor ar putea ajunge Balint.


UPDATE, ora 17:30 Patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, a vorbit pentru FANATIK.RO despre soluția pe care a ales-o pentru banca tehnică a echipei: „Am luat antrenorii de la primele patru echipe din liga a doua, apoi antrenorii liberi de contract care au avut rezultate în prima divizie. Îmi place și Balint, îmi place și Ciobotariu. „Ciobi” a zis da primul, dar abia vineri după prânz (n.r. 16 noiembrie) devine totul oficial. Când ne despărțim și de Costel și îi mulțumim pentru tot ce a făcut la Botoșani “, a declarat Iftime, pentru site-ul nostru.

ADVERTISEMENT

Liviu Ciobotariu este la rândul său un fost internațional român, evoluând în 32 de partide pentru naționala României, inclusiv la Mondialul din 1998 și la Euro 2000. „Ciobi” a început cariera de antrenor în 2006, la Național București, trecând apoi pe la mai multe echipe de Liga 2 precum Internațional de Curtea de Argeș sau CS Otopeni. În sezonul 2011/2012 a condus Dinamo București, dar a fost demis spre sfârșitul sezonului. Cea mai importantă performanță a reușit-o însă în sezonul 2014/2015, când a fost vicecampion al României, alături de ASA Târgu Mureș. El a pierdut însă titlul în ultima rundă, când echipa sa a fost înfrântă de Oțelul Galați. Ciobotariu ajunge la FC Botoșani din postura de antrenor liber de contract, după ce ultima dată a antrenat pe Al Taee, formație din Liga a 2-a a Arabiei Saudite.


Gabi Balint la FC Botoșani ar putea reprezenta o revenire în iarbă pentru fostul internațional român, care în ultima perioadă a fost prezent în studiourile de televiziune ca specialist. Balint a antrenat ultima oară pe CS U Craiova, în returul sezonului 2013-2014, echipă pe care a ajutat-o să promoveze în prima divizie. Pele Balint și-a început cariera de antrenor în 1994, când a fost secundul lui Anghel Iordănescu după retragerea din fotbal, cauzată de accidentări, la numai 31 de ani. Prima echipă pe care a condus-o a fost Sportul Studențesc, în sezonul 1999-2000. El a mai fost antrenor secund la Galatasaray, în două mandate, dar și principal la Sheriff Tiraspol, Poli Timișoara sau FC Vaslui.

ADVERTISEMENT

Balint vine la FC Botoșani, Costel Enache pleacă la Astra

Dacă va accepta oferta lui FC Botoșani, Balint va avea șansa să se dueleze cu Gigi Becali, după ce a avut mai multe clinciuri cu patronul FCSB de-a lungul timpului. În ultimul dintre ele, cei doi s-au contrat pe seama faptului că Balint susține proiectul armatei, CSA Steaua, în loc să țină cu FCSB, cea care a continuat activitatea sportivă a roș-albaștrilor în prima ligă.

Dacă Balint vine la Botoșani, nici actualul antrenor al moldovenilor, Costel Enache, nu duce lipsă de oferte. El este aproape să semneze o înțelegere cu Astra Giurgiu, echipă aflată pe locul 6 în Liga 1 Betano, dar care a renunțat la serviciile lui Gigi Mulțescu. De altfel, varianta a fost confirmată și de patronul Valeriu Iftime: „O schimbare ar fi benefică pentru mine, iar Costel are şansa de a merge în altă parte. Ar însemna că s-au aliniat astrele”, a spus acesta.

ADVERTISEMENT

O altă variantă privind noul antrenor de la FC Botoșani este fostul dinamovist, Liviu Ciobotariu, anunță gsp.ro. Acesta este în prezent liber de contract, după ce ultima oară a antrenat în Orientul Mijlociu.