FC Botoşani – U Craiova 0-1 s-a jucat în optimile de finală ale Cupei României. Alex Cicâldău a marcat singurul gol al meciului, în minutul 3, din penalty. Pe un gazon imposibil, ambele echipe s-au chinuit să atace, iar moldovenii au cerut o lovitură de la 11 metri în prima repriză. În sferturile de finală, pe lângă U Craiova, s-au mai calificat U Cluj, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Dunărea Călăraşi, Astra Giurgiu, Petrolul Ploieşti, Chindia şi Dinamo.
FC Botoșani – Universitatea Craiova 0-1 (Cicâldău 3) – VEZI AICI CELE MAI IMPORTANTE FAZE
Min 3 / GOOOL U Craiova! Cicâldău deschide scorul dintr-o lovitură de la 11 metri. Andrei Ivan a fost faultat de Florescu în careu, iar Marcel Bîrsan a acordat penalty.
FC Botoșani: Pap – Braun, Chindriș, Șeroni, Holzmann – Papa, Rodriguez, Florescu (Ongenda 61) – Ashkovski, (Roman 61) D. Croitoru (Al Mawas 14), Fili (Keyta 61). Rezerve: Hankic, Plămadă, Țigănașu, Tarșa, Tîrcoveanu, Ongenda, M. Roman I, Keyta, Al Mawas. Antrenor: Marius Croitoru.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Bălașa, M. Constantin, Bancu – Bic (Nistor 63), Cicâldău, Mateiu – Cîmpanu (Căpăţînă 74), Ivan (Mamut 89), Baiaram (Vlădoiu 89). Rezerve: L. Popescu, Vlădoiu, Papp, Nistor, V. Constantin, Căpățână, Tudorie, Mamut. Antrenor: Marinos Ouzounidis.
UPDATE, 11 februarie, ora 20:10 / Gazonul stadionului din Botoşani nu se prezintă în cele mai bune condiţii, după ninsoarea de joi, astfel că terenul este acoperit cu un strat de zăpadă.
UPDATE 11 FEBRUARIE, ora 16:35 / Delegația Universității a sosit miercuri seara la Botoșani, după un drum parcurs cu avionul pe ruta Craiova – Suceava și continuat apoi cu autocarul până în orașul în care va avea loc meciul din această seară. Pentru a nu fi deranjați înaintea unei partide așa de importante și pentru a beneficia de liniște, oltenii au ales să se cazeze în afara orașului, într-un complex turistic situat în mijlocul unei păduri.
După meci, craiovenii nu se vor întoarce în Bănie, ci vor merge cu avionul spre București, unde vor sta până duminică, atunci când este programată partida din Liga 1 cu Academica Clinceni. Aceasta se va disputa de la ora 14:30, la Călărași.
Partida FC Botoșani – Universitatea Craiova se joacă joi, 11 februarie, de la ora 20:30, pe stadionul Municipal din localitatea moldavă, cea mai mare problemă pentru echipe vizitatoare, cum s-a întâmplat și la meciul cu CFR Cluj, fiind calitatea sub orice critică a suprafeței de joc. Meciul este televizat pe canalele Digi Sport, Telekom Sport și Look Plus, dar îl puteți vedea și în format LIVE VIDEO pe site-ul FANATIK.RO.
FC Botoșani vine după un excelent rezultat în campionat, reușind să învingă pe teren propriu pe CFR Cluj, ocupanta locului secund, aflată la primul eșec de la venirea lui Edi Iordănescu pe bancă. Și Craiova sosește la Botoșani într-un moment bun, reușind după șapte etape fără victorie două succese consecutive, ultimul acasă în fața lui Dinamo.
FC Botoșani este o formație care pe teren propriu pune mari probleme, marcând aproape meci de meci, iar calitatea jucătorilor din linia de mijloc, în frunte cu francezul Ongenda, asigură suficiente oportunități pentru vârfurile Keita și Roman, ultimul foarte activ la cei 36 de ani ai săi.
FC Botoșani mai are pe răboj numite importante făcute KO în Cupă, ultimul fiind cel al lui CFR Cluj cu Dan Petrescu pe bancă. Universitatea Craiova a câștigat trofeul sub comanda italianului Devis Mangia și a reușit astfel să revină inclusiv în cupele europene după mulți ani de absență.
Pentru olteni, este momentul debutului pe banca tehnică a noului antrenor, grecul Marinos Ouzounidis, cel care s-a grăbit să precizeze înaintea partidei că rezultatele se vor vedea după o perioadă de lucru în comun, timp în care jucătorii se vor familiariza cu ideile sale.
Deocamdată, la capitolul jucători nou sosiți sigură este doar revenirea lui Matteo Fedele, care s-a aflat în lotul echipei din Bănie în perioada în care se câștiga Cupa României. Rămâne deschisă pista spaniolului Juan Camara, pentru care există acordul cu polonezii de la Jagiellonia, însă mai trebuie și unda verde din partea clubului la care a fost împrumutat la începutul sezonului, Dinamo.
Din declarațiile celor doi tehnicieni, sunt șanse mari ca acesta să fie unul dintre meciurile în care vor fi trimise pe teren foarte mulți dintre titulari, ambele echipe având ca obiectiv accederea în sferturile de finală. Așadar, șansa de a-i vedea la lucru pe Ongenda, Keita, Roman, Chindriș sau Rodriguez la moldoveni, resectiv pe Pigliacelli, Marius Constantin, Bălașa, Nistor, Cicâldău sau Bancu este foarte mare.
Cele două echipe s-au mai întâlnit odată în Cupă, în 2018, în semifinale. Craiova și-a spulberat adversara în Bănie, cu 5-1, încât victoria moldovenilor cu 2-1 la retur nu a mai avut nici o importanță. Casele de pariuri acordă cota de 2,20 la victorie pentru Craiova, față de 3,45 pentru gazde.