Vezi aici cele mai importante faze ale partidei
Min. 90+5. Final de meci.
Min. 90: Un balon centrat de Cârjan din corner ajunge, după mai multe respingeri, la Papeau, dar francezul nimerește transversala.
Min. 85: Oaidă șutează din afara careului peste poarta lui Căbuz.
Min. 80: Borza greșește, iar Oroianu intră cu mingea în careu. Balonul ajunge la Medina, care trage slab.
Min. 55: GOL Hermannstadt! Găman înscrie și aduce egalarea.
Min. 45+3: Hermannstadt înscrie prin Alhassan, dar reușita este anulată din cauza unui ofsaid.
Min. 42: Paraschiv primește un balon în careu, trage puternic, dar mingea este deviată în afara terenului.
Min. 36: Paraschiv este servit în careu, trimite mai departe la Balaure, care însă nu înscrie.
Min. 27: Medina centrează pentru Paraschiv, care reia cu capul puțin pe lângă poarta lui Moldovan.
Min. 16: Petrila centrează, iar Rahmani trimite cu capul peste poartă.
Min. 4: GOL Rapid! Braun combină cu Funcho, care centrează, iar Ioniță înscrie cu capul.
Min. 1: A început meciul.
FC Hermannstadt: Căbuz – Medina, Găman, I. Stoica, Butean – Neguț, Mino Sota, Alhassan, Balaure – Bucuroiu, Paraschiv. Rezerve: Muțiu, Bejan, Murgia, Biceanu, Oroian, Petrescu, Jipa, Fonseca, G. Iancu. Antrenor: Marius Măldărășanu.
Rapid: Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Ioniță, Albu, Emmers – Funsho, Rrahmani, Petrila. Rezerve: Drăghia, Onea, I. Cristea, Kait, Pănoiu, Papeau, Cîrjan, B. Valle, Oaidă. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Meciul FC Hermannstadt – Rapid are loc duminică, 1 octombrie, cu începere de la ora 18:00, în cadrul etapei a 11-a din SuperLiga. Se vor confrunta două echipe cu rezultate bune în ultimele partide. Hermannstadt are pe bancă și în funcție de conducere două nume de referință în istoria Rapidului, antrenorul Marius Măldărășanu și președintele Dani Coman.
Întâlnirea FC Hermannstadt – Rapid se dispută duminică, 1 octombrie, de la ora 18:00, în etapa a 11-a din SuperLiga pe noul și modernul stadion din Sibiu. E genul de meci la care este de așteptat o prezență masivă de spectatori în tribune, pentru că giuleștenii pe de o parte fac parte din rândul echipelor cu impact mare la iubitorii fotbalului iar de pe alta au numeroși susținători în țară, inclusiv în Sibiu sau în localitățile din județ.
Cu siguranță sibienii nu vor rata prilejul de a merge la meci, mai ales că ambele echipe au evoluții foarte bune de mai multă vreme dar la fel de sigură este și prezența unui consistent grup de fani alb-vișinii care vor face frumul de la București, în afara posibililor suporteri pe plan local. Un motiv pentru ca forțele de ordine să fie în gardă, pentru a stopa din fașă orice posibil conflict între suporteri.
Partida FC Hermannstadt – Rapid se joacă duminică, 1 octombrie, de la ora 18:00, pe noul stadion Municipal din Sibiu în etapa a 11-a din SuperLiga și va putea fi urmărită în direct pe micile ecrane pe posturile TV Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 2. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
Duminică, 1 octombrie, în prima zi a celei de -a doua luni de toamnă, vremea va fi frumoasă pe tot parcursul zilei, în sensul în care vom avea un cer însorit până la apus și seninul va caracteriza și pe mai departe seara care va urma. Nu e pericol de ploaie iar maxima zilei la ora 15:00 va ajunge la 23-24 de grade, la ora jocului putând coborî puțin, în jur de 20-21 grade. La centru la acest meci va fi Szabolcs Kovacs din Carei, fratele lui Istvan, cel considerat arbitrul român nr.1 la acest moment.
Este o partidă care, deși ne aflăm în etapa a 11-a și în mod normal încep să apară problemele de lot, legate de accidentări și suspendări, aduce la rampă două echipe care aproape că nu au necazuri. Excepție este la Sibiu tânărul mijlocaș Dragoș Iancu, 20 ani, care s-a accidentat grav la Ploiești și va lipsi câteva luni bune.
Rapid poate trimite pe teren orice jucător crede antrenorul Cristiano Bergodi de cuvință, pentru că italianul are toți jucătorii valizi. După evoluția bună a rezervelor de la Botoșani, în Cupă, Bergodi a recunoscut cu sinceritate că e greu de alcătuit formula de start, pentru orice jucător merită asta și a demonstrat-o când a fost trimis pe teren.
Pentru casele de pariuri meciul de la Sibiu face parte din categoria întâlnirilor echilibrate. De aceea nu există discrepanțe mari între cotele celor două echipe. Favorită este Rapid, cotă 2,50 iar gruparea din orașul de pe malurile Cibinului a primit cota de 3,00. Șansă dublă X2 are cotă de 1,40 iar șansă dublă 1X are cotă de 1,55. Gol marcat Rapid valorează 1,35, gol pentru Hermannstadt valorează 1,45.
Nu avem la capitolul meciuri directe decât cele două jocuri din sezonul trecut. La Sibiu Rapid a fost clar echipa care a știut mai bine ce vrea și golurile lui Emmers și Dragoș Grigore au adus o meritată victorie cu 2-0. La București fanii giuleșteni așteptau o fiesta dar au înghețat la final, pentru că golul lui Balaure din minutul 6 a rămas singurul al meciului, în favoarea oaspeților, golgeterul Rapidului de atunci, croatul Marko Dugandzic, ratând un penalty în ultimul minut.